În plin sezon al vacanţelor şeful Wizz Air spune că se aşteptă la tot mai multe anulări ale curselor în perioada următoare.
De vină ar fi costurile de operare, grevele și lipsa forței de muncă.
Directorul general al Wizz Air, József Váradi, a declarat că operatorul aerian este încrezător că va reveni la productivitatea anterioară Covid-19 şi că va ajunge la utilizarea deplină a aeronavelor sale în acest an, scrie antena3.ro.
Cu toate acestea, compania a declarat, luni, că se aşteaptă să reducă utilizarea cu încă 5% pentru vară, pentru a atenua impactul ”perturbărilor externe în curs”, conform Reuters.
După o problemă cauzată de varianta Omicron a coronavirusului, cererea de călătorii a revenit, companiile aeriene pariind pe călătoriile din vacanţa de vară, în perioada iulie-septembrie, pentru a-şi spori profitul.
Dar grevele şi lipsa de personal forţează companiile aeriene să anuleze mii de zboruri şi provoacă cozi lungi pe aeroporturile importante din Europa, relatează psnews.ro.