Marți, 7 noiembrie 2023, Direcția Națională Anticorupție a transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia a prezentat detalii din rechizitoriul întocmit de procurorii suceveni, în cazul trimiterii în judecată a fostului manager al Spitalului Județean Suceava, Vasile Rîmbu, și a Mihaelei Mammciuc, la data faptei șefa Serviciului Juridic din cadrul unității spitalicești.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
– RÎMBU VASILE, la data faptei manager suspendat al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,
– MAMCIUC DANA – MIHAELA, la data faptei șefa Serviciului Juridic din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava,pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii martie 2020, pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a fost înregistrat un dosar penal, ce avea ca obiect săvârșirea infracțiunilor de “zădărnicirea combaterii bolilor” și „abuz în serviciu” ce ar fi fost comise de presupuse persoane din conducerea Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, printre care și managerul Rîmbu Vasile.
În cursul urmăririi penale, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au formulat mai multe adrese către Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, prin care au solicitat relații cu privire la aspectele care făceau obiectul cercetărilor.
În acest context, la data de 01 mai 2020, inculpata Mamciuc Dana-Mihaela, la solicitarea inculpatului Rîmbu Vasile și în scopul de a-i asigura acestuia din urmă posibilitatea a-și pregăti o strategie de apărare în vederea evitării atragerii răspunderii penale, i-ar fi transmis, printr-un intermediar, informații nedestinate publicității în posesia cărora ar fi intrat în calitate de șefă a Serviciului Juridic din cadrul unității medicale respective.
Concret, inculpata i-ar fi transmis managerului, suspendat în acea perioadă, conținutul adreselor formulate de procurori, natura documentelor solicitate, precum și date cu privire la poziția exprimată de directorul medical al spitalului, în cuprinsul unui înscris destinat exclusiv organelor de urmărire penală, în care ar fi făcut referiri la persoana numitului Rîmbu Vasile.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava”, se arată în comunicatul de presă transmis de DNA.
Reamintim că Vasile Rîmbu, fostul manager al Spitalului Județean Suceava, alături de Mihaela Mamciuc, director al Serviciului Juridic în cadrul Spitalului Județean Suceava, au fost trimiși în judecată joi, 2 noiembrie, pentru infracțiuni de corupție.