După ce luni mai mulţi români s-au plâns că lucrătorii de la Poştă nu ar fi vrut să le primească facturi de anul trecut, Marcel Boloş a anunţat că se pot plăti facturi restante, inclusiv din septembrie 2022, cu cardul de energie.
„Sunt lucruri inerente oricărui început de drum, pentru că, într-adevăr, spre exemplu, facturile mai vechi, noi am spus că inclusiv cele din luna septembrie 2022 pot să fie primite pentru decontare.
Aceste lucruri se vor regla în timp și spun încă o dată, că pot să fie inclusiv facturi și datorii restante plătite de la furnizorii de energie cu luna septembrie 2022.
Până vor veni toate scannerele, noi am pus la dispoziție dovada serviciilor de mandat poștal, care poate fi completată de mână. Deci sub nicio formă nu am încurcat mecanismul, pentru ca să nu se poate face plățile.
Până la luni la prânz, această oră, peste 3000 de beneficiari deja au făcut plăți, iar valoarea este de peste 1,5 milioane lei decontată astăzi la facturile de energie, am spus peste 3000 de plăți.
Pentru plata facturii, se face planificare, inclusiv la call-center și prin intermediul poștașului se poate planifica direct cu beneficiarul nostru aceste tipuri de decontări, de plăți din ajutorul de încălzire.
Din această perspectivă, suntem deschiși ca să găsim orice formă convenabilă pentru beneficiar, să-și poată achita facturile”, a anunţat ministrul investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloş, luni, la Antena 3 CNN.
De asemenea, ministrul a prezentat modalitatea în care vor fi folosite cardurile în zonele în care nu există acces la internet.
„Poștașul va avea cu el factura fiscală, chitanța și dovada serviciilor de mandat poștal și le va completa de mână.
Când se va întoarce la oficiul poștal, acesta va introduce datele notate în sistemul informatic”, a explicat Marcel Boloș.
Iniţial, ar fi trebuit ca 2.800.000 de persoane să primească în mod direct cardurile, dar peste 500.000 de persoane au fost deja declarate respinse pe motiv că veniturile lor depășeau plafonul stabilit de 2.000 de lei.
Plățile vor putea fi făcute în trei moduri, fie direct la oficiul poștal, fie la domiciliu, prin intermediul poștașului sau prin intermediul aplicației online.
Ajutorul se acordă în două tranșe de câte 700 de lei, în februarie și în luna septembrie.
Ce pot plăti românii cu cardul de energie
Este vorba de facturile la electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.
Ajutorul are forma unui card emis pe suport de hârtie, cu care se pot plăti facturi de energie (total sau parțial). Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 de lei fiecare.
Se pot plăti facturi curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Cu un card se pot face mai multe plăți, către mai mulți furnizori, până la epuizarea sumei.
Plățile se fac prin mandat poștal. Nu se pot efectua mai mult de 8 plăți/loc de consum pe durata programului de sprijin.
Plăţile vor fi făcute prin cititoare optice cu care vor fi dotaţi poştaşii, iar banii pentru ajutorul de încălzire vor ajunge la oameni până pe 20 februarie.
Cum se face plata cu cardul de energie
Sunt trei modalități de plată: cu ajutorul postașului, la oficiul poştal sau online pe site-ul Poștei Române.
La orice subunitate a Poștei Române sau la poștașul care a sosit la domiciliul beneficiarului.
Se completează plata prin mandat poștal, către contul furnizorului de energie (ori al asociației de proprietari/locatari).
Se primește dovada plății, pe care este scrisă suma rămasă după efectuarea plății, valoarea plății/plăților efectuate și furnizorul/furnizorii către care s-a efectuat plata
Concret, beneficiarii vor putea plăti online cu cardul de energie. Ei vor accesa aplicația informatică prin introducerea seriei cardului de energie și vor face plățile cu ajutorul celor trei documente necesare, cartea de identitate, cardul de energie și factura de la furnizorul de energie.
Celelalte două modalități de plată sunt la oficiul poștal și direct la poștaș, scrie psnews.ro.