Mai multe drumuri afectate de calamități din patru sate ale comunei sucevene Vadu Moldovei intră într-un amplu proces de reabilitare și modernizare. Anunțul a fost făcut de către primarul Bogdan Amariei, care a precizat că investiția este realizată de către Compania Națională de Investiții.
Potrivit edilului, se intervine pe mai multe drumuri din satele Dumbrăvița, Ioneasa, Nigotești și Mesteceni. Totodată, vor fi executate lucrări de refacere și reparații și la două poduri ce au fost afectate de calamități. Este vorba despre podul de peste râul Mediasca, din zona Oniceanu, și despre podul din zona școlii din Nigotești.
Bogdan Amariei a mai spus că ordinul de începere a lucrărilor a fost dat luni, 26 septembrie, iar constructorul are la dispoziție 22 de luni pentru a finaliza investiția.
„Începând cu data de 26. septembrie s-a dat ordin de începere a lucrărilor de execuție pentru obiectivul mult așteptat. Durata de execuție este de 22 de luni, iar, împreună cu proiectantul, dirigintele de șantier, constructor, am vizualizat tronsoanele de drumuri care vor fi asfaltate prin proiect și am predat, totodată, amplasamentul către constructor, iar utilajele sunt pe teren.Mulțumim CNI pentru promptitudine și tuturor factorilor implicați, lucrări în valoare de aproximativ 20.000.000 de lei, finanțate de către Compania Națională de Investiții.Doamne ajută să finalizăm cât mai repede acest proiect!”, a spus primarul comunei Vadu Moldovei, Bogdan Amariei.