Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă îi invită pe suceveni și pe turiști să ia parte la Programul Ștefanian, ce debutează pe 24 iunie, la Cetatea de Scaun a Sucevei, și se încheie pe 2 iulie, la Mănăstirea Putna.
De altfel, Niculai Barbă a precizat că anul acesta se împlinesc 520 de ani de la moartea Marelui domnitor Ștefan cel Mare, iar acest aspect dă o semnificație aparte evenimentelor.
„Vom încheia programul la Putna, acolo unde va fi și o slujbă religioasă, dar vom organiza și acel pelerinaj la care vor fi prezenți gospodari din toate vetrele folclorice ale județului. De asemenea, între 24 iunie și 2 iulie vor fi organizate vizite și pelerinaje la monumentele ctitorite de Ștefan cel Mare. Prin urmare vă așteptăm pe toți sucevenii și turiștii să fiți parte la a noua ediție a Programului Ștefanian”, a declarat vicepreședintele CJ Suceava Niculai Barbă.