Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, atrage atenția reprezentanților ACET Suceava asupra gurilor de canal înfundate, de pe străzile municipiului reședință de județ. Viceprimarul sucevean avertizează, totodată, că, dacă angajații operatorului de apă și canalizare nu își fac treaba, vor curge amenzile de la Primăria Suceava.
„Dacă nu există colaborare, nu există nici rezolvare pentru probleme. Iar dacă cu vorbă bună nu se face, vom aplica amenzi până când cei de la ACET vor remedia toate problemele existente cu gurile de canal”, a punctat Lucian Harșovschi.
De ltfel, viceprimarul sucevean l-a contactat pe managerul ACET Suceava, căruia i-a transmis că din 19 februarie a fost notificat să desfunde gurile de canalizare de pe axul principal, dar și amendat pentru că nu și-a făcut treaba.