Zeci de gospodari îmbrăcați în straie populare au luat parte miercuri, 8 noiembrie, la inaugurarea și sfințirea Căminului Cultural „Gura Izvorului” din Vatra Moldoviței, eveniment apreciat de întreaga comunitate.
Denumirea acestei investiții este dată de Ansamblul „Gura Izvorului”, ce în anul 2025 va împlini 30 de ani de activitate. Grupul folcloric de la Vatra Moldoviței este apreciat peste tot în țară și în străinătate pentru autenticitate, dar și pentru modul în care este este coordonat de prof. înv. primar Ilaria Pușcă, cea „prin mâinile căreia”, de-a lungul timpului, au trecut multe generații de copii și adulți.
Preotul protopop Aurel Goraș le-a spus celor prezenți că investițiile de la Vatra Moldoviței sunt reprezentative nu doar pentru această comună, ci pentru întreaga zonă.
„Trebuie să recunoaștem că s-a muncit mult, s-au făcut niște realizări cu totul deosebite. S-au făcut aceste două edificii care sunt reprezentative atât pentru comună, cât și pentru toată zona aceasta. Felicităm, în primul rând, pe domnul primar și pe toți aceia care au semnat niște documente pentru ca aceste edificii să se poată realiza. Ne arătăm recunoștința pentru realizările acestei comune și dorim ca ceea ce s-a făcut aici, să fie spre beneficiul acestei comunități și a celor care vor veni și vor petrece clipe minunate la pensiunile din zonă”, a transmis preotul protopop Aurel Goraș.
Primarul comunei Vatra Moldoviței, ing. Virgil Saghin, le-a spus celor prezenți de ce acest cămin cultural poartă numele „Gura Izvorului”, subliniind că activitatea acestui ansamblu folcloric este foarte importantă pentru întreaga comunitate. Totodată, primarul a ținut să îi mulțumească președintelui Flutur pentru tot sprijinul acordat.
„Astăzi, pentru localitatea noastră este sărbătoare mare, cu dublă semnificație. Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și cu această ocazie, urez tuturor multă sănătate și La mulți ani! A doua semnificație este inaugurarea a două edificii importante, Sala Sporturilor «Ancuța Bodnar» și Căminul Cultural «Gura Izvorului». Poate mulți vă întrebați de ce «Gura Izvorului», pentru că doamna Ilaria cu acești copii minunați și cu echipa ei de dansuri, are denumirea de «Gura Izvorului» și am decis ca acest obiectiv să le poarte numele și să fie folosit în cultură, pentru toată localitatea noastră și pentru cei din jur. Mulțumesc, în numele dumneavoastră, domnului președinte Gheorghe Flutur, pentru că nu-i ușor să faci un proiect. Dacă ai o echipă bună, așa cum avem noi în Primărie, în Consiliul Local, îl faci, dar apoi trebuie aprobat. Vă spun din experiență că atunci când ajungi la București și vii de la Suceava și ești de-al lui Gheorghe Flutur, se deschid ușile. Vă mulțumim că întotdeauna ați fost alături de comuna noastră. Mulțumesc și constructorului pentru că este o femeie de apreciat, este foarte important în implementarea unui proiect, să ai cu cine colabora”, a declarat ing. Virgil Saghin, primarul comunei Vatra Moldoviței.
De cealaltă parte, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a ținut să le spună celor prezenți că primarul Saghin este un om gospodar „care nu calcă de două ori într-un loc”, iar acest lucru se vede în multele investiții din comună.
„Dragi gospodari din Vatra Moldoviței, dragi primari, vă spun și eu La mulți ani celor cu nume de Mihai și Gabriel. Comuna Vatra Moldoviței este localitate cu monument UNESCO, este localitate cu campion mondial, aveți acum o sală modernă de sport, un cămin cultural nou, iar faptul că astăzi am venit și am tăiat panglica, pentru mine este o mare bucurie. Să știți că în multe locuri din județul Suceava, în momentul acesta avem investiții frumoase, iar meritul este al primarilor. La București nu poți să faci o poză cu cineva cu care ai băut o cafea și apoi să te lauzi acasă. Nu ține mult. Acolo trebuie să fii respectat și respectul ăsta vine după foarte mulți ani de muncă. Sunt foarte bucuros că sunt și foarte mulți primari care au venit aici, la hram, și mă bucur că vă apreciați primarul. N-ați trecut prin momente ușoare dar faptul că în urma voastră rămâne așa ceva, este în primul rând meritul vostru. Mi-e drag de primarul care nu calcă de două ori într-un loc, adică e gospodar și de aceea Bucovina arată așa, datorită acestor oameni”, a subliniat Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava.
Și prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a avut doar cuvinte de laudă la adresa primarului și a gospodarilor de la Vatra Moldoviței, el declarând că: „Aici, la Vatra Moldoviței, se întâmplă lucruri frumoase, binecuvântate și inaugurăm un al doilea obiectiv pentru comunitate și pentru acești minunați copii. Felicitări tuturor”.
Senatorul PNL de Suceava, Daniel Cadariu, a subliniat că astfel de investiții conduc la o mai mare atractivitate pentru localitate, ceea ce înseamnă că tinerii vor putea rămână să locuiască și să lucreze acasă.
„Felicitări tuturor, în frunte cu primarul acestei comune. Mă gândeam că datorită tuturor acestor investiții, mare parte dintre acești copii, vor rămâne aici, în Vatra Moldoviței, pentru că având la dispoziție tot ceea ce este necesar și sunt șanse mari ca Vatra Moldoviței să devină stațiune turistică de interes național, aceasta înseamnă capacitate de peste 500 de locuri de cazare. Toate acestea vor asigura și mai multe locuri de muncă, și mulți tineri vor putea să rămână aici”, a spus senatorul PNL de Suceava, Daniel Cadariu.
Proiectul a fost realizat cu fonduri atrase prin Compania Naţională de Investiţii, valoarea finală a lucrărilor de construcții fiind de 7.307.572,17 lei.