Începutul lunii mai, este pentru polonezii de pretutindeni un timp de bucurie și de odihnă. Luna începe cu Ziua Muncii. Urmează Ziua Drapelului Republicii Polone și Ziua Diasporei Poloneze și a Polonezilor din Străinătate – sărbătorite pe 2 mai, iar pe 3 Mai polonezii sărbătoresc Ziua Constituției.
În mod tradițional, polonezii care trăiesc în Bucovina sărbătoresc aceste zile în Poiana Micului.
Festivitățile din acest an au avut loc astăzi, 27 aprilie. Acestea au început cu Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ioan Paul al II-lea”, care a fost prezidată de pr. dr. Stanislav Ioan Cucharec, paroh la Solonețu Nou și capelan al polonezilor din dieceza de Iași, originar din Poiana Micului. Au concelebrat capelanul Contingentului Militar Polonez care staționează la Craiova, locotenent Tomasz Cabaj, pr. Alois Farțadi, decan de Bucovina, pr. Alin-Cătălin Butnaru, parohul din Poiana Micului și preoți din decanatul de Bucovina.
La eveniment au fost prezenți viceconsulul RP la București Jakub Lompart, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, prefectul județului Suceava, Alexandru-Gheorghe Moldovan, senatorul Constantin Daniel Cadariu, primarul comunei Mănăstirea Humorului Viorel Croitoru, o delegație a schimbului XIV al Contingentului Militar Polonez ce staționează la Craiova în frunte cu căpitanul Mateusz Dębski, pr. Mihai Cobziuc, consilier eparhial în cadul Cancelariei Eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, deputatul Ghervazen Longher, vicepreședintele uniunii Ștefania Carmen Zielonka, precum și președinții și membrii filialelor uniunii.
După liturghie, în fața bisericii, locuitorii din Poiana Micului și reprezentanții tuturor organizaților locale din întreaga Bucovină au fost întâmpinați de președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher. De asemenea, tuturor s-au adresat și oaspeții prezenți la eveniment.
„Astăzi este o sărbătoare foarte importantă pentru întreaga comunitate poloneză din România, sărbătorim Ziua Diasporei Polone, Ziua Drapelului. Ne bucurăm că am putut sărbători alături de întreaga comunitate poloneză din Bucovina și am avut oaspeți importanți. Vreau să mulțumesc comunității din Poiana Micului pentru organizare și pentru tot ceea ce au pregătit”, a transmis deputatul Ghervazen Longher, președintele Uniunii Polonezilor din România.
La rândul său, Gheorghe Flutur a vorbit despre rolul comunității poloneze, care a venit în acest județ, în zona salinei de la Cacica, acum peste 200 de ani și care conviețuiește în armonie perfectă cu populația română și celelalte minorități. De asemenea, președintele CJ Suceava a amintit că săptămâna trecută a solicitat la Cernăuți Comisiei Europene continuarea Autostrăzii 7 de la Siret la Cernăuți și de acolo spre Polonia. Acest lucru ar întări legăturile dintre România și Polonia printr-o rută scurtă și rapidă. În finalul cuvântării, președintele Flutur a mulțumit minorității poloneze pentru aportul adus dezvoltării Bucovinei, județului Suceava și României.
„Am participat cu onoare la celebrarea drapelului dumneavoastră. Sunteți oameni deosebiți. Vă cunosc demult. Am lucrat cu dumneavoastră și am cunoscut felul dumneavoastră de a fi. M-am amestecat cu dumneavoastră aici. Vreau să vă mulțumesc pentru prietenia dumneavoastră, pentru că în buchetul Bucovinei sunteți o floare frumoasă care dați culoare și viață”, a transmis Gheorghe Flutur.
Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a precizat că, avându-și originile în urmașii minerilor veniți să lucreze la mina de sare din Cacica, comunitatea polonă își conservă și transmite tinerei generații tradițiile, portul și obiceiurile, fiind în același timp un exemplu de bună conviețuire a naționalităților în spațiul Bucovinei.
Edilul de la Mănăstirea Humorului, Viorel Croitoru, a spus că este mândru că face parte din această familie frumoasă. De asemenea, primarul a asigurat comunitatea polonă de la Poiana Micului de tot sprijinul său administrativ în vederea rezolvării tuturor problemelor cu care se confruntă.
La finalul programului artistic, pr. Alin Cătălin Butnaru, parohul comunității și Agneșca Polacec, coordonatoarea ansamblului „Mała Pojana” au primit mulțumiri, flori și urări din partea Uniunii Polonezilor din România și a invitaților prezenți cu ocazia sărbătoririi zilelor lor de naștere care se apropie. Apoi ansamblurile „Mała Pojana” și „Sołonczanka” au ținut un spectacol. Evenimentul s-a încheiat cu un picnic la Casa Polonă din localitate.