14 decembrie 1467 – Bătălia de la Baia. Regele ungar Matei Corvin este învins de oastea lui Ștefan cel Mare

La data de 14 decembrie 1467 a avut loc Bătălia de la Baia între oastea Moldovei, condusă de Ștefan cel Mare și oastea Regatului Ungariei, condusă de Matei Corvin.

Campania regelui maghiar în Moldova a fost organizată cu scopul de a-l înlocui pe Ştefan cel Mare de pe tronul Moldovei, după ce acesta sprijinise răscoala nobilimii din Transilvania împotriva regelui Matei Corvin din vara anului 1467. Această răscoală a fost însă înăbuşită, iar regele ungar a decis organizarea unei expediţii militare la est de Carpaţi pentru a-l pedepsi pe Ştefan şi a pune pe tronul Moldovei pe Petru Aron, cel care era de acord cu intrarea țării sub sfera de influenţă ungară. Astfel, armata ungară, condusă de însuşi Matei Corvin, porneşte din Braşov spre Moldova la sfârşitul lunii noiembrie 1467 şi după câteva ciocniri în trecătoarea Oituz, cetele armatei moldoveneşti se retrag, continuând însă să hărţuiască năvălitorii care ocupă oraşele Trotuş, Bacău, Roman şi Neamţ.

În drum spre Suceava, armata maghiară va trece prin oraşul Baia, vechea capitală a Moldovei, locul unde Ştefan a hotărât să dea lupta decisivă cu armata maghiară. În noaptea de 14 decembrie 1467 oastea moldoveană, a încercuit Baia, a dat foc oraşului şi s-a năpustit asupra năvălitorilor, zdrobindu-i într-o încăierare sângeroasă în care însuşi regele maghiar a fost rănit de trei săgeţi și o lovitură de lance. Astfel, Matei Corvin rănit în luptă, dispune retragerea armatei în Transilvania, această bătălie constituind ultima tentativă a coroanei ungare de a reinstitui prin forţă suzeranitatea asupra Moldovei.