14 recipiente cu freon, descoperite de polițiștii de frontieră de la Siret, într-un microbuz condus de un bărbat cu dublă cetățenie

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret cercetează o persoană cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în microbuzul căreia au fost descoperite 14 recipiente cu freon, acestea fiind ulterior ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Joi, 13 iulie a.c., în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare în România, un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 33 de ani, conducând un microbuz marca Mercedes Benz, înmatriculat în Ucraina.

În urma efectuării unui control amănunțit, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit, ascunse în partea din spate a mijlocului de transport, 14 recipiente cu agent refrigerant (freon).

Recipientele cu freon, în valoare de 4.043 lei, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente justificative, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, la fel și microbuzul.

În cauză, polițiștii de frontieră suceveni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la contrabandă calificată și transport și tranzit de substanțe și preparate periculoase.