15 august – Ziua Marinei

Ziua Marinei Române este sărbătorită în fiecare an, pe 15 august, odată cu sărbătoarea creştină a Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni.

Ziua Marinei Române a fost consacrată ca sărbătoare a marinarilor români la 15 august 1902, fiind strâns legată de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni, conform Agerpres.

La acea dată, evenimentul a fost marcat în Portul Constanţa, la bordul Crucişătorului „Elisabeta”, printr-un Te-Deum oficiat în prezenţa ministrului de război, Dimitrie A. Sturdza, urmat de serbarea marinărească propriu-zisă. De atunci, manifestările au crescut în amploare de la an la an.

În anul 1912, manifestarea a fost pusă sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regina Elisabeta, iar la 15 august 1936, în cadrul serbărilor, a fost botezat primul submarin românesc, „Delfinul”, precizează site-ul Forţelor Navale Române.

În 1945, această zi festivă a fost marcată şi la Bucureşti, unde s-a bucurat de prezenţa membrilor Comisiei Aliate de Control, care au participat la deschiderea expoziţiei Marinei în localul Subsecretariatului de Stat al Marinei din Bucureşti, dar şi la manifestările organizate pe Lacul Herăstrău, unde, după oficierea unei slujbe religioase, s-au arborat drapelele României şi ale Naţiunilor Unite. 

Conform Decretului Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 309 din 29 august 1953, începând cu anul 1954, s-a celebrat Ziua Marinei Militare a Republicii Populare Române în prima duminică a lunii august. Decretul nr. 309/1953 a fost abrogat prin Decretul nr. 203/1960, care stipula sărbătorirea Zilei Marinei Republicii Populare Române, ca sărbătoare militară şi populară, tot în prima duminică a lunii august. 

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 382 din 28 septembrie 2004, a fost abrogat Decretul Marii Adunări Naţionale nr. 203/1960. Tradiţia sărbătoririi Marinei Române la 15 august, odată cu sărbătoarea Sfintei Maria – Praznicul Adormirii Maicii Domnului, a fost reluată după 1990. Ziua Marinei Române a fost instituită prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, iar în anul 2009 această zi a fost declarată sărbătoare naţională. 

Potrivit prezentei legi, Ziua Marinei Române se sărbătoreşte anual la data de 15 august, fiind o sărbătoare civilă şi militară, marcată de autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter evocator, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare şi religioase, organizate de Ministerul Apărării Naţionale şi de Ministerul Administraţiei şi Internelor, mai notează site-ul amintit. 

 Programul manifestărilor organizate în 2023, cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române, a debutat la Constanţa, la 4 august, cu un spectacol susţinut de Muzica Militară a Forţelor Navale, în Piaţa Ovidiu, şi a continuat la 5 august, cu Ziua Porţilor Deschise în porturile Mangalia, Brăila şi Tulcea.

Cea de-a 121-a aniversare a Zilei Marinei Române este sărbătorită printr-o serie de evenimente organizate de Statul Major al Forţelor Navale, în perioada 4-15 august 2023, la Constanţa, Mangalia, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Bucureşti. 

 După o absenţă de patru ani, cel mai mare spectacol naval din România va fi prezentat anul acesta de marinari publicului prezent pe faleza din Constanţa, în data de 15 august 2023, începând cu ora 10.00. Exerciţiul naval „Forţele Navale Române 2023” va avea loc, la 15 august, concomitent, la Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea.

În Bucureşti, la 15 august, începând cu ora 09.00, Ziua Marinei Române va fi sărbătorită printr-un ceremonial militar şi religios, care va avea loc la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul „Regele Mihai I” (Herăstrău), zona Debarcader, scrie psnews.ro.