19 localități din județ vor primi 3,18 milioane de lei de la Fondul de rezervă al CJ Suceava

19 localități din județul Suceava aflate în situații de extremă dificultate urmează să primească de la Fondul de rezervă al Consiliului Județean Suceava 3,18 milioane de lei. Decizia repartizării banilor va fi luată de către consilierii județeni suceveni în ședința de joi, 29 septembrie, a deliberativului.

Potrivit proiectului de hotărâre, comuna Ostra va primi 400.000 de lei, comuna Moldovița – 300.000 de lei, iar localitățile Cârlibaba, Sadova și Stulpicani vor primi câte 250.000 de lei fiecare. De altfel, orașul Salcea și comunele Breaza, Forăști, Horodniceni, Izvoarele Sucevei, Panaci, Stroiești și Ulma vor primi câte 150.000 de lei, comuna Fântâna Mare – 115.000 de lei , localitățile Berchișești, Poieni Solca și Valea Moldovei – 100.000 de lei, comuna Siminicea urmează să primească 65.000 de lei și comuna Mușenița – 50.000 de lei.