Finest Fashion Fest, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate modei ce se organizează la noi în țară, a reunit anul acesta, la începutul lunii august, în frumosul și cochetul complex baroc Palatul Brukenthal Avrig, elita modei vestimentare românești.
Organizatorii s-au rezumat la trei nume care să fie prezente în acest festival, o decizie îndrăzneață, ce a fost sinonimă cu profesionalismul și senzaționalul.
Concret, pe Aleea Celebrităților designerii care și-au prezentat colecțiile au fost: CĂTĂLIN BOTEZATU, HARDOT ȘI SUCEVEANCA BIANCA RÎPAN.
Colecția prezentată de Bianca Rîpan se numește Vorax (devorator) și reflectă o interpretare puternică a modului în care societatea a evoluat în privința rolurilor de gen. Vorax portretizează femeia ca fiind plină de ascensiune, înfruntând provocările și depășind rolurile tradiționale de gen.
„Ajungând să se afirme în treburi considerate tradițional bărbătești, cred că femeia devine, astfel, simbolul forței, independenței și curajului.
Am utilizat elemente metalice din construcții, cum ar fi sisteme de prindere și ancorare, funii dar și mulaje după bustul de femeie pentru a sublinia combinația inedită între feminitate și putere într-un stil nonconformist”, a spus designerul sucevean.
Colecția Vorax pune în evidență dorința femeii de a depăși granițele și de a merge dincolo de convențiile sociale obișnuite. Toată colecția a fost accesorizată cu accesorii din construcții.
O colecție ce a impresionat pe toată lumea
Diferite de anul trecut, hainele prezentate anul acesta de suceveanca Bianca Rîpan au cucerit publicul, dar și pe specialiștii din industrie, care au aplaudat-o fără ezitare.
Vedetele acestei colecții au fost mulajele inspiratee de trupul femeii, care au avut un singur defect: au fost atât de frumoase, spectaculoase, încât mulți s-au întrebat dacă au fost create, în totalitate, de Bianca Rîpan, sau au fost cumpărate.
„Răspunsul este da: busturile au fost lucrate tot de mine, din cauciuc și bitum, modelate la o temperatură de 450 de grade”, a explicat suceveanca Bianca Rîpan.
În loc de concluzie: 3 nume, dintre care unul este din Suceava
Celebrul designer Cătălin Botezatu, care este el însuși un brand internațional și un ambasador incontestabil al României, a fost unul dintre cei trei invitați care au făcut din acest festival unul cu greutate și renume.
Fondatoarele producătorului român de pantofi de lux Hardot Shoes, care au încălțat vedete precum Jennifer Lopez sau Heidi Klum și care plănuiesc extinderea pe piața din SUA, cu magazine în Los Angeles, New York și Las Vegas, au fost, de asemenea, invitate speciale la acest eveniment.
Suceveanca Bianca Rîpan, un munte de talent, curtat frecvent de piața europeană pentru a duce brandul sucevean peste granițe, a fost cel de-al treilea invitat special de la Finest Fashion Fest.
Onoare incontestabilă pentru Suceava, care este pusă pe harta modei, prin designerul care transformă nopțile în zile pentru a crea piese ce impresionează încă de la prima vedere.
Povestea continuă, la fel de frumos, spectaculos, iar în viitorul apropiat Bianca Rîpan inaugurează la Suceava un magazin cerut îndelung de cei care îi apreciază munca.
Toate acestea pentru că nici Clujul și nici Bucureștiul n-au reușit să o convingă să rămână acolo și toate acestea pentru că la Suceava e inima Biancăi Rîpan, iar ce e mai bun, vine de acum!