50 de TIR-uri așteaptă să intre în România, prin Vama Siret. Structurile MAI vor colabora pentru a evita eventuale blocaje

În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, la nivelul Poliției de Frontieră Suceava au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat. 

Polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona de competenţă.

Astfel, în această perioadă, atât în punctele de trecere, cât și la frontiera verde, aproximativ 500 de poliţişti de frontieră vor desfăşura activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.

În momentul de față, traficul în PTF Vicovu de Sus şi PTF Siret, este îngreunat ca urmare a condiṭiilor meteo nefavorabile. Pe sensul de intare în România, în PTF Siret sunt în staționare, pe cele 5 artere de control, 50 de camioane. Odata cu ridicarea restricțiilor de circulație de pe drumurile naționale din apropierea punctului, se vor dispune măsuri de fluidizare alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din județ.

De asemenea, tot pentru fluidizarea traficului, poliţiştii de frontieră suceveni menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră ucrainene.

Reamintim că pentru a veni în sprijinul participanților la trafic, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat aplicaţia Trafic online, disponibilă pe pagina de internet a instituției. 

În această aplicaţie sunt afișați timpii de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp, care pot suferi modificări în funcţie de dinamica traficului. Aceștia sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.