Sâmbătă, 7 februearie, ministrul energiei, Bogdan Ivan, s-a aflat pe teren, la granița cu Ucraina, pentru a discuta situația sistemului energetic și cooperarea transfrontalieră. În acest context, el s-a întâlnit cu Denys Shmyhal, ministrul Energiei din Ucraina, subliniind că accesul la energie trebuie asigurat pentru toți, indiferent de granițe sau conflicte.
Ministrul român a reiterat poziția fermă a României: interconectările cu Ucraina trebuie operate în condiții de maximă siguranță, inclusiv în situații de urgență; România sprijină Ucraina în cadrul rețelei europene ENTSO-E fără a afecta Sistemul Energetic Național; consumatorii români rămân prioritatea principală în orice decizie de operare.
Bogdan Ivan a evidențiat eforturile continue ale Ucrainei de a menține funcționarea sistemului energetic și conectarea la rețeaua europeană, chiar în condiții dificile. Cooperarea regională și coordonarea tehnică sunt esențiale pentru stabilitate de ambele părți ale graniței.
La discuții a participat și Transelectrica, reprezentată de Ștefăniță Munteanu, pentru a aborda punctual aspectele privind continuitatea și echilibrul rețelei, inclusiv fluxurile transfrontaliere, iar alături de ministru s-a aflat deputatul Eugen Bejinariu.
„România ajută. Responsabil, cu infrastructură funcțională și cu atenție permanentă la propria securitate energetică”, a transmis Bogdan Ivan.


