La data de 6 februarie 2026, G. Doina, în vârstă de 42 de ani, din satul Dumbrăvița, comuna Vadu Moldovei, a fost identificată și prinsă de cadrele SIC Suceava Urmăriri, pe baza informațiilor și datelor existente în sistemul SIC Urmăriri. Aceasta a fost escortată și prezentată procurorului de serviciu de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a dispus reținerea ei pentru 24 de ore.
În aceeași zi, G. Doina a fost prezentată Curții de Apel Suceava cu propunere de arestare provizorie, în baza unui mandat european emis de autoritățile judiciare din Austria. Instanța a dispus arestarea provizorie pentru 15 zile, începând cu 6 februarie și până la 20 februarie 2026, inclusiv.
Autoritățile judiciare din Austria solicitaseră arestarea acesteia în vederea predării în baza mandatului european de arestare, fiind acuzată de săvârșirea infracțiunii de „jaf organizat sau armat”, conform Codului penal austriac.


