Deputatul Florin Pușcașu îi cere premierului Ilie Bolojan un plan urgent pentru creșterea producției de energie electrică

Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu i-a adresat o interpelare prim-ministrului Ilie Bolojan privind creșterea importurilor de energie electrică și lipsa unui plan clar de investiții în producția internă. Parlamentarul atrage atenția că România nu își valorifică potențialul energetic, iar economia are de suferit.

Acesta susține că România a renunțat prea repede la energia pe cărbune și nu a pus în loc suficiente capacități de producție. Ca exemplu, deputatul amintește declarația cancelarului german Friedrich Merz, care a anunțat pe 27 martie 2026 că Germania ar putea menține centralele pe cărbune în funcțiune mai mult timp dacă criza energetică continuă.

Potrivit interpelării, România are una dintre cele mai scumpe energii electrice din Europa deoarece produce prea puțin. Sistemul energetic poate prelua aproximativ 20.000 MWh, iar consumul maxim ajunge la aproximativ 9.000 MWh. În practică, producția internă ajunge frecvent la circa 7.500 MWh, iar diferența se acoperă prin importuri.

Deputatul arată că Transelectrica a emis aproximativ 1.500 de avize tehnice de racordare pentru proiecte care ar putea produce aproximativ 22.000 MWh. Multe proiecte nu au fost realizate. Beneficiarii avizelor așteaptă să vândă proiectele către alți investitori. Această situație blochează investițiile și menține deficitul de energie.

Interpelarea menționează și datele din raportul Transelectrica pentru anul 2025. Producția netă de energie electrică a scăzut cu 2 la sută față de 2024. Exporturile au crescut cu 11 la sută, iar importurile au crescut cu 16 la sută. România a exportat 7,4 TWh și a importat 11,1 TWh. Deficitul a ajuns la 3,7 TWh.

Florin Pușcașu susține că balanța energetică este în deficit și cere măsuri rapide pentru creșterea producției interne. În final, acesta îl întreabă pe premier la ce dată va adopta Guvernul un plan național de investiții pentru creșterea producției de energie electrică și ce măsuri va lua pentru deblocarea avizelor tehnice de racordare și accelerarea investițiilor în sectorul energetic.