Liderul PSD Sorin Grindeanu a declarat, luni, 18 mai 2026, după discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan pentru nominalizarea unui premier, că principiile transmise de delegaţia PSD au fost că nu mai putem avea un Guvern cu Ilie Bolojan prim-ministru şi că este exclusă o alianţă în afara partidelor pro-occidentale.
„PSD a transmis punctele de vedere pe care dvs le știți și poziția PSD pentru a găsi soluții, pentru a avea guvern, care să aibă puteri depline și care să fie votat până la încheierea acestei sesiuni în Parlamentul României”, a declarat Sorin Grindeanu.
Liderul social-democrat a precizat că mandatul delegației PSD a fost stabilit în urma consultărilor interne din partid.
„Știți mandatul pe care PSD l-a primit de la membri PSD, ca urmare a consultărilor interne. Știți regulile în care PSD dorește să ne încadrăm în găsirea unei soluții”, a afirmat acesta.


