PNL Suceava se găsește astăzi într-o perioadă cu turbulențe, incertitudine și destul de puțină forță comună, cea din urmă fiind mai mult pe persoană fizică.
Și cum parcă acestea nu erau suficiente, Vasile RÎMBU, primarul Sucevei, se pozează la toate evenimentele publice cu liberali, de cele mai multe ori, cu prietenul său, deputatul Ioan Balan.
Face asta o dată în plus, dincolo de partea cu „bun camarad” și pentru viitorul său politic care începe să își piardă vizibil din intensitate: din roșu aprins se diluează, zi de zi!
Toate aceste fapte oficiale, cumulate cu zvonurile de după cortină, crează, firesc, și reacții în teritoriu, dar și în cadrul Organizației Municipale a PNL.
În fiecare zi, mai apare câte un liberal care își exprimă dorința fermă de a părăsi partidul dacă PNL-ului îi va fi milă de RÎMBU și îl va lua candidat la Primăria Sucevei.
De asemenea, și cei care vin de la mai mulți km distanță la ședința de partid și pe care RÎMBU îi tratează ca de la cel mai înalt balcon al Primăriei, își exprimă deschiderea de a se opune intrării în PNL a lui Vasile RÎMBU.
Și vor face asta: gândiți-vă că au existat voci care au spus că Bogdan Loghin nu avea ce să caute în PNL, acesta fiind un primar de municipiu PNL, care s-a întors în PNL.
Vasile RÎMBU complică și mai mult situația din PNL Suceava, un partid care colcăie de trădători acoperiți cu zâmbete calde, de oameni care nu mai au răbdare și care au așteptări legate de coagularea organizației.
Cu RÎMBU pozat peste tot lângă liberali, cu proprii liberali dați la o parte, cu acele cârtițe care își fac treaba, PNL Suceava nu face decât să meargă pe o mână moartă!
Și dacă Rîmbu n-are loc nici în PNL Suceava?
Avem vești și de la PSD și pentru că liberalii iubitori de acest partid la Suceava nu vi le spun, mă simt eu generoasă:
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a cerut să nu se mai deschidă automat ușile la Consiliul Județean, să audă cum bate de 3 ori primarul Sucevei.
Se pare că a zis și poezia RÎMBU, ce-i drept, în limba lui, dar tot nu l-a convins pe Șoldan să facă pace. Și, știți dumneavoastră, întunericul nu e nimic altceva decât lipsa luminii. Deci, va fi război!
În același timp, de la o vârstă, somnul e foarte important, deci dacă va rămâne și fără această comoară și fără partide care să se răspundă cu el, RÎMBU chiar nu va mai avea nimic în afară de bani! Dar să nu atingem subiecte chiar așa sensibile!
În loc de concluzie: RÎMBU poate accepta că la vârsta lui a devenit rebut politic. Problema e la cei care îl văd un prinț cuceritor.
În loc de concluzie, 2: Când nu mai ești primar, numai Dumnezeu poate hotărî. Și președintele de partid și alegătorii!
Doamne ajută și gândul cel bun – cum s-ar zice…!
Un articol realizat de Raluca Bercea.


