Accident mortal la Todirești: Un tânăr de 24 de ani și-a pierdut viața după impactul dintre un autoturism și un camion

Un grav accident rutier a avut loc în dimineata zilei de miercuri, 1 iulie 2026, pe raza localității Todirești, în evenimentul rutier fiind implicate un autoturism și un autocamion. La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, fiind sprijiniți de trei echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava.

Accident mortal la Todirești: Un tânăr de 24 de ani și-a pierdut viața după impactul dintre un autoturism și un camion
Trei persoane (bărbați) din autoturism au fost preluate de cadrele medicale și paramedicale. Una dintre acestea era în stop cardio-respirator și i s-au aplicat manevre de resuscitare. Din nefericire, după finalizarea protocolului medical, a fost declarat decesul bărbatului, în vârstă de 24 de ani.
Ceilalți doi răniți, conștienți și cooperanți, cu diferite traumatisme, au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.