Ministerul Educației a publicat vineri rezultatele inițiale, înainte de contestații, ale examenului național de Bacalaureat. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Mihai Dimian, care a precizat că rata de promovare din acest an este de 74,8%.
Procentul este apropiat de cel înregistrat în sesiunea de anul trecut, când promovabilitatea a fost de 74,3%, însă numărul absolvenților care au trecut examenul este considerabil mai mare.
Rezultatele la Bacalaureat au fost publicate. Rata de promovare este de 74,8%
Potrivit datelor prezentate de ministrul Mihai Dimian, 94.345 de candidați au promovat examenul de Bacalaureat în această etapă, cu peste 16.500 mai mulți decât în sesiunea din 2025.
Rezultatele au fost publicate pe platforma Ministerului Educației, iar candidații își pot consulta notele folosind codurile individuale anonimizate.
Elevii care consideră că notele obținute nu reflectă corect evaluarea lucrărilor pot depune contestații în perioada prevăzută de calendarul examenului. Rezultatele finale vor fi afișate după soluționarea acestora.


