Andrei Bacoș, o alternativă pentru funcția de primar al Sucevei

În contextul alegerii în echipă colectivă de conducere a Organizației Municipale a PSD Suceava, Andrei Bacoș ar fi început campania internă pentru a prelua organizația ca președinte, în contextul unei posibile candidaturi la Primăria Suceava din partea PSD.

În prezent, Andrei Bacoș este consilier local PSD și consilier personal al primarului municipiului Suceava, Vasile Rîmbu. Cele două funcții îi oferă o prezență constantă în administrația locală și îl poziționează printre numele importante din organizația municipală.

Andrei Bacoș, o alternativă pentru funcția de primar al Sucevei

Potrivit surselor politice, alegerea noii conduceri a PSD Suceava este privită ca un pas important în stabilirea viitoarei strategii electorale a partidului la nivelul municipiului, iar funcția de președinte al organizației este considerată esențială pentru desemnarea candidatului la alegerile locale.

Numele lui Andrei Bacoș a fost vehiculat și în trecut pentru funcția de viceprimar al municipiului Suceava. Deși această variantă nu s-a concretizat, surse din partid susțin că, între timp, obiectivele sale politice s-au schimbat, iar acum urmărește preluarea conducerii organizației municipale.

Rămâne de văzut cine va intra în cursa internă pentru șefia PSD Suceava și dacă Andrei Bacoș va reuși să obțină sprijinul necesar din partea membrilor organizației pentru a prelua conducerea filialei municipale.