Un bărbat de 59 de ani din municipiul Fălticeni a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru înșelăciune și uzurpare de calități oficiale. Potrivit anchetatorilor, acesta s-ar fi prezentat drept inspector ANAF la un magazin din zona Preutești și ar fi cerut bani administratorului pentru a evita aplicarea unei sancțiuni.
Sesizarea a fost făcută la data de 19 august, în jurul orei 18:30, de administratorul unei societăți, G.E., în vârstă de 64 de ani, din Fălticeni.
Bărbatul le-a povestit polițiștilor că incidentul s-ar fi produs în dimineața zilei de 17 august. Administratorul se afla în localitatea Huși când a fost sunat de una dintre angajatele magazinului, M.E. Aceasta i-ar fi spus că la punctul de lucru venise un bărbat care susținea că este inspector ANAF și că efectuează un control.
Administratorul s-a deplasat la magazin și l-ar fi găsit pe presupusul inspector împreună cu angajata. Potrivit declarației sale, bărbatul i-ar fi prezentat o legitimație de serviciu, însă nu a putut vedea ce era înscris pe document.
Ulterior, acesta ar fi început să fotografieze produsele din magazin și să susțină că transmite imaginile unui coleg cu care vorbea la telefon. Apoi ar fi întrebat despre încasările din acea zi și ar fi numărat cei 85 de lei aflați într-un sertar.
Presupusul inspector i-ar fi cerut administratorului să prezinte raportul casei de marcat. Acesta i-ar fi explicat că documentul putea fi eliberat abia la finalul zilei.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul i-ar fi spus atunci administratorului că există nereguli privind banii și i-ar fi solicitat o sumă pentru a nu aplica o sancțiune.
Administratorul susține că i-ar fi dat 500 de lei și un pachet de țigări. În plus, presupusul inspector ar fi luat alți 70 de lei aflați pe o măsuță dintr-un birou.
În timpul controlului, bărbatul ar fi continuat să facă fotografii și înregistrări cu telefonul. Când administratorul i-ar fi reproșat acest lucru, acesta l-ar fi amenințat că va chema „întăriri” dacă se opune. La plecare, i-ar fi spus că va reveni peste trei zile pentru un nou control.
Administratorul le-a oferit polițiștilor și o descriere a bărbatului. Acesta ar fi purtat haine închise la culoare și o cămașă cu mânecă lungă, avea o mapă cu documente și un ghiozdan și se deplasa cu un autoturism gri.
În urma verificărilor, polițiștii au oprit în trafic, în localitatea Arghira, un autoturism Audi de culoare gri, condus de N.V., un bărbat de 59 de ani din Fălticeni.
Cercetările au fost desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, fiind deschis un dosar penal pentru înșelăciune și uzurpare de calități oficiale.
Ancheta a continuat, iar la data de 22 august polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința unde N.V. stătea fără forme legale.
Potrivit polițiștilor, în urma percheziției au fost obținute noi probe privind activitatea cercetată. Față de bărbat s-a dispus continuarea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale pentru cele două infracțiuni.
În aceeași zi, N.V. a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava. Acesta urma să fie prezentat procurorului de caz în data de 23 august, pentru stabilirea unei eventuale alte măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni.


