Alarma s-a dat la ora 16:08. La locul incendiului au fost mobilizați pompieri militari din Siret, Rădăuți și Suceava, alături de echipaje ale Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Șerbăuți, Calafindești, Grănicești și Pătrăuți.
Pentru limitarea și stingerea incendiului au fost trimise nouă autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2.
La sosirea pompierilor, focul se manifesta violent la o casă și la o anexă din prima gospodărie. Flăcările ajunseseră deja la mai multe construcții aflate pe proprietatea vecină, ceea ce a impus o intervenție de amploare.
Patru persoane au avut nevoie de ajutor medical după ce au suferit atacuri de panică. Pompierii paramedici le-au acordat primul ajutor la fața locului. O femeie în vârstă de 40 de ani a fost transportată la spital pentru investigații și tratament.
Intervenția de stingere s-a încheiat în jurul orei 00:00. Pompierii au rămas ulterior în zonă pentru înlăturarea efectelor incendiului și verificarea construcțiilor, în vederea identificării eventualelor focare ascunse.
Flăcările au afectat două case de locuit și trei anexe aparținând celor două gospodării. Suprafața totală afectată a fost estimată la aproximativ 350 de metri pătrați.
Primele verificări ale pompierilor indică drept cauză probabilă a incendiului jocul copiilor cu focul.


