Gheorghe Șoldan, la „Strânsura de pe Rodina”: „Respectul față de oameni nu se arată doar înainte de alegeri”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a participat duminică după-amiază la sărbătoarea satului Pârteștii de Sus, „Strânsura de pe Rodina”, eveniment care reunește anual locuitori din întreaga zonă.

Șoldan a spus că astfel de evenimente reprezintă, dincolo de componenta tradițională și culturală, o ocazie pentru reprezentanții administrației să discute direct cu oamenii despre proiectele aflate în derulare și despre investițiile care urmează să fie realizate în județ.

„Dincolo de atmosfera unei sărbători populare, astfel de întâlniri sunt și un bun prilej pentru noi, cei din administrație, să le spunem oamenilor ce am făcut, ce facem și ce urmează. Până la urmă, respectul față de oameni nu se arată doar înainte de alegeri”, a transmis președintele CJ Suceava.

Gheorghe Șoldan, la „Strânsura de pe Rodina”: „Respectul față de oameni nu se arată doar înainte de alegeri”

În cadrul întâlnirii, Gheorghe Șoldan a prezentat proiectele importante ale județului pentru care lucrările vor începe în acest an. Totodată, acesta a vorbit despre planurile pentru construirea unui centru SPA și de agrement la Cacica.

Potrivit șefului administrației județene, investiția ar urma să contribuie la dezvoltarea turistică a zonei, considerată una cu un potențial important.

„Zona are un potențial turistic foarte mare, care trebuie pus mult mai bine în valoare”, a precizat Gheorghe Șoldan.

La eveniment au participat și vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu, primarul comunei Cacica, Dinu Radu Ciuc, precum și primarii Gheorghe Tomăscu, din Cajvana, Cornel Țehaniuc, din Solca, Spiridon Mireuță, din Pârteștii de Jos, Sticlet Andrei Tudorel, din Botoșana, și Dumitru Lăzărean, din Poieni-Solca.

Președintele Consiliului Județean a subliniat că întâlnirile cu oamenii din comunitățile sucevene sunt importante atât pentru păstrarea tradițiilor locale, cât și pentru stabilirea direcțiilor de dezvoltare ale zonei.

„Astfel de întâlniri ne aduc împreună și ne amintesc ce avem de păstrat, dar și cât de multe avem încă de construit aici, acasă, în Bucovina”, a transmis Gheorghe Șoldan.