Un accident rutier s-a produs duminică după-amiază, pe DN2, în zona localității Iacobești, comuna Grănicești, după ce două autoturisme au intrat în coliziune.
Poliția orașului Siret a fost sesizată prin 112 la ora 15.25, iar un echipaj din cadrul Compartimentului Rutier s-a deplasat la locul accidentului.
Din verificările polițiștilor a rezultat că, în jurul orei 15.20, un autoturism care circula din direcția Suceava către Siret a ajuns la intersecția DN2 cu DN2H și a virat la stânga. La efectuarea manevrei, conducătoarea auto nu a acordat prioritate unui autoturism care circula din sens opus, din direcția Siret către Suceava.
Cele două mașini s-au ciocnit, iar în urma impactului doi copii aflați pe bancheta din spate a autoturismului care circula regulamentar au fost răniți ușor.
Cei doi minori se aflau în scaune auto, iar în urma accidentului au fost diagnosticați cu traumatism cranio cerebral minor. Aceștia au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava pentru investigații medicale suplimentare.
Polițiștii i-au testat cu aparatul etilotest pe ambii șoferi implicați în accident. Rezultatele au fost negative, valoarea indicată fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt continuate de lucrătorii formațiunii rutiere, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs accidentul.


