Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din satul Brașca, comuna Ilișești, a ajuns la spital după ce a căzut de la aproximativ trei metri înălțime, în timp ce încerca să acopere cu o folie de plastic o casă aflată în construcție.
Accidentul s-a produs miercuri, 4 noiembrie, în jurul orei 16:00. Tânărul se afla împreună cu un prieten și încerca să întindă o folie peste acoperișul locuinței, pentru a proteja construcția de ploaie.
La un moment dat, acesta a călcat din neatenție pe o porțiune a acoperișului prevăzută cu un gol pentru montarea unui geam. Cum geamul nu era instalat, tânărul a căzut în gol de la aproximativ trei metri.
În urma impactului, acesta și-a pierdut pentru scurt timp cunoștința. Prietenul său a sunat la 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj medical.
Medicii au constatat că tânărul suferise un traumatism cranio-cerebral, o plagă în zona temporală dreaptă și o plagă la nivelul piramidei nazale. Acesta a fost transportat la UPU Suceava pentru investigații suplimentare.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, în baza articolului 196 din Codul Penal. Tânărul a declarat că nu dorește să depună plângere penală.
Fotografia are caracter ilustrativ și a fost generată cu AI.


