O femeie în vârstă de 62 de ani a murit, joi dimineață, în urma unui accident rutier produs la intersecția DJ 178 cu DJ 209K, pe raza comunei Volovăț. Alte patru persoane, printre care o fetiță de 8 ani, au fost rănite în urma impactului dintre două autoturisme.
Accidentul s-a produs în jurul orei 07:41. Din primele verificări ale polițiștilor, un autoturism Dacia circula pe DJ 209K, iar la intersecția cu DJ 178, șoferul nu ar fi respectat indicatorul STOP și nu ar fi acordat prioritate unui autoturism Volkswagen care circula regulamentar.
În urma coliziunii, o femeie de 62 de ani, pasageră în Dacia, a suferit leziuni incompatibile cu viața. Aceasta a decedat.
Alte patru persoane au fost rănite ușor. Este vorba despre șoferul Daciei, în vârstă de 67 de ani, o fetiță de 8 ani, aflată în același autoturism, precum și conducătorul Volkswagenului, de 51 de ani, și fiica acestuia, în vârstă de 17 ani.
Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Ambii aveau permise de conducere valabile.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia.


