Un șofer din Moldova Sulița a fost prins băut la volan, după ce polițiștii l-au oprit pentru control pe o stradă din localitate. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Incidentul s-a produs luni, 7 septembrie, în jurul orei 20:48. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Pojorâta desfășurau activități de control al traficului pe strada Smidești din Moldova Sulița, când au oprit un autoturism marca Citroen.
La volan se afla un bărbat din localitate, care era însoțit de alte două persoane. Șoferul le-a spus polițiștilor că nu are asupra sa documentele personale și pe cele ale mașinii.
A băut și s-a urcat la volan. Polițiștii l-au oprit la Moldova Sulița și i-au făcut dosar penal
În timpul verificărilor, polițiștii au observat că acesta mirosea a alcool și avea un comportament agitat. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost dus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde, după ce și-a dat acordul, i-au fost recoltate două probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Verificările în bazele de date au arătat că bărbatul avea permis de conducere valabil. În schimb, autoturismul nu mai avea ITP valabil din 29 martie 2025 și nu avea o poliță RCA valabilă.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale, conform legislației rutiere și celei privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Cercetările continuă pentru stabilirea situației exacte și a alcoolemiei.
Fotografia are caracter ilustrativ și a fost generată cu AI.


