Având în vedere instrucţiunile Ministerului Sănătăţii publicate în Monitorul Oficial al României nr.15/5.01.2023, conducerea Spitalului Judeţean Suceava a decis limitarea programului de vizită la cazurile grave şi la o durată maximă de 15 minute (ATI maxim 10 minute ). Solicitările vor fi făcute în scris, ca şi până acum, completând formularul care se găseşte pe site-ul spitalului la rubrica „Info Pacienţi – Formulare Pacienţi” (şi vor fi trimise la adresa [email protected]) sau la recepţia de la intrarea principală.
Confirmarea aprobării cererii va fi transmisă telefonic şi poate dura mai mult până la aprobarea acesteia datorită limitării intervalului de vizită. Programul de vizită se desfăşoară zilnic în intervalul orar 13:00 – 15:00.
„Rugăm aparţinătorii să aştepte confirmarea înainte de a se prezenta la spital pentru a nu aglomera zona de recepţie de la intrarea principală.
Aceste măsuri au menirea de a proteja pacienţii internaţi de contaminări cu diverşi agenţi patogeni în contextul creşterii numărului de cazuri de infecţii respiratorii.
Infecţiile virale sau bacteriene se pot transmite fie direct (principala modalitate fiind prin intermediul aerosolilor – particule care se formează în timpul tusei şi strănutului), fie indirect (prin intermediul obiectelor de uz comun)”, a transmis conducerea Spitalului Județean Suceava.