A fost o noapte lungă la sediul DNA Suceava pentru mafia angajărilor de la Spitalul Județean Botoșani

A fost o noapte lungă la sediul DNA Suceava. Mai multe persoane au fost audiate în ancheta de la Spitalul Mavromati din Botoșani.

Oamenii legii spun că, deși unitatea medicală se confruntă cu deficit de personal, unele angajări se făceau doar dacă doritorii dădeau și 15 mii de euro șpagă.

Printre cei care au răspuns la întrebările procurorilor se numără și un fost manager al spitalului, dar și un director. Potrivit autorităților, o rețea vastă era implicată în fraudarea concursurilor. Au fost făcute – printre altele – percheziții la Consiliul Județean Botoșani, în biroul președintei CJ Doina Federovici, dar și la sediul PSD.

 

În urma perchezițiilor, mai multe persoane au fost duse la audieri la sediul DNA Suceava. Printre acestea și Doina Caba, fost manager al spitalului din Botoșani din 2020 și până în vara acestui an, perioadă în care procurorii cred că au fost organizate mai multe concursuri trucate.

Și actuala directoare de îngrijiri a spitalului din Botoșani, Coca Crâșmariu, a ajuns la audieri.

Reporter ProTV: „Ați aranjat un examen?”

Coca Crâșmariu: „Nu.”

Reporter: „Credeți ca v-au adus degeaba?”

Coca Crâșmariu: „Se poate, dar să vedem.”

Procurorii DNA au facut 92 de percheziții în dosarul angajarilor frauduloase. În Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botașani, mai multe birouri au fost sigilate. La Consiliul Județean, ofițerii Direcției Generale Anticorupție au mers la președinta instituției, Doina Elena Fedorovici – care conduce și organizația județeană a PSD. De la sediul din Botoșani al partidului, anchetatorii au plecat cu sacoșe pline cu documente.

Vizați de anchetă sunt mai mulți funcționari publici, angajați ai Spitalului Județean Botoșani care, potrivit DNA, ar fi aranjat concursuri pentru ocuparea, printre altele, a unor posturi de asistent medical, îngrijitor sau brancardier, potrivit stirileprotv.ro.

Faptele ar fi avut loc în ultimii 5 ani – perioadă în care concursurile organizate de spital s-ar fi transformat într-o adevărata târguială în care erau implicați și intermediari: de la rude și apropiați ai funcționarilor, până la vecini sau alți angajați din spital. Nimeni nu lua postul fără un șir nesfârșit de recomandări și spăgi, care ar fi fost plătite celor care puteau influența concursurile.

Procurorii anticorupție susțin că în ultimii cinci ani valoarea șpăgilor plătite pentru posturi din spitalul județean Botoșani ar fi crescut constant. Dacă în 2018, de exemplu, un asistent ar fi plătit opt mii de euro mită, doi ani mai târziu șpaga ar fi ajuns la zece mii de euro, pentru ca de curând un asemenea post să coste 15 mii de euro.

În schimbul acestor bani, candidații primeau subiectele de concurs și rezolvările lor. Aveau însă obligația – chiar dacă plăteau suma – să ia cel puțin nota 7 la proba scrisă, pentru că testele erau arhivate și folosite drept dovadă că totul a fost legal și corect.

La salarii mari, șpăgi pe măsură!

Cum s-a ajuns la valori atât de mari ale spăgilor plătite pentru ocuparea unui post în Spitalul Județean din Botoșani? O explicație ar putea fi salariile. Asistentele medicale primesc lunar între 4 mii și 6 mii de lei – la care se adăugă mai multe sporuri. Asistenții sociali sunt plătiți, în mare parte, cu peste 7 mii de lei, brancardierii primesc peste 3.600 de lei, iar infirmierele pornesc de la 4 mii de lei, potrivit Stirile ProTV.

Dar – în spital – și cu aceste salarii, nu este înghesuială la angajare. Actualul manager spune că se confruntă cu un deficit de personal. Nu a putut să ofere o explicație pentru sumele de cerute drept mită la anagajare în aceste condiții.

„Eu nu știu nimic. Eu sunt manager de doar 3 luni de zile la spitalul județean. Sunt vizate mai multe cadre medicale din spitalul județean Botoșani”, a precizat pentru Stirile ProTV Monica Adăscăliței, manager Spitalul Județean Botoșani.

Gabriel Oprișanu, fost director al spitalului de psihiatrie Socola, în prezent angajat al Spitalului Mavromati, este vizat de asemenea de anchetă. Vila lui din Iași a fost perchizionată de procurorii DNA.