O femeie de 63 de ani din comuna Todirești s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistată la volan sub influența alcoolului, în urma unei tamponări produse în parcarea unui magazin Profi.
Incidentul a avut loc miercuri, 19 august 2026, în jurul orei 14:06. Polițiștii Secției de Poliție Rurală 5 Dărmănești au fost sesizați prin 112 de o femeie de 30 de ani din satul Părhăuți, care a reclamat producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Femeia se afla într-un autoturism Mazda, împreună cu cei doi copii ai săi, când un Dacia Logan care efectua o manevră de mers înapoi a intrat în coliziune cu mașina staționată.
Polițiștii ajunși la fața locului au identificat-o pe conducătoarea autoturismului Dacia, o femeie de 63 de ani din Todirești. Pentru că aceasta mirosea a alcool, agenții au testat-o cu aparatul etilotest.
A ieșit la market după provizii, dar s-a întors acasă cu dosar penal și pe jos
Rezultatul a indicat 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferița autoturismului Mazda a fost, de asemenea, testată, iar rezultatul a fost 0,00 mg/l.
Verificările au arătat că ambele mașini aveau ITP și RCA valabile, iar cele două conducătoare auto dețineau permise de conducere valabile.
Șoferița de 63 de ani a fost transportată la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, necesare stabilirii alcoolemiei în sânge.
În urma accidentului, polițiștii au eliberat autorizație de reparație pentru autoturismul Mazda.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.
Fotografia are caracter ilustrativ și a fost generată cu AI.


