A ieșit la o plimbare cu mopedul pe DN 29, dar a uitat că îi trebuie și permis de conducere

Un bărbat de 62 de ani din comuna Fântânele s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat conducând un moped fără să dețină permis de conducere.

Incidentul a avut loc sâmbătă, 22 august 2026, în jurul orei 11:40, pe DN 29, pe raza comunei Dumbrăveni.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Suceava, Biroul Drumuri Naționale și Europene, desfășurau activități de patrulare și supraveghere a traficului în cadrul acțiunii ROADPOL, care viza siguranța bicicliștilor, a utilizatorilor de trotinete electrice și a pietonilor.

În timpul controalelor, oamenii legii au oprit un moped marca Yamaha. La ghidon se afla un bărbat de 62 de ani, domiciliat în comuna Fântânele.

A ieșit la o plimbare cu mopedul pe DN 29, dar a uitat că îi trebuie și permis de conducere

Verificările efectuate în bazele de date au arătat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii l-au testat și cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal.

Fotografia are caracter ilustrativ și a fost generată cu AI.