Fostul primar al comunei Râșca, Ioan Bosânceanu, a încetat din viață în cursul dimineții de miercuri, 20 mai 2026, la vârsta de 63 de ani. Acesta a fost o figură cunoscută la nivel local, activând de-a lungul carierei sale atât în administrația publică, cât și în domeniul medicinei veterinare, inclusiv în structurile Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava.
Ioan Bosânceanu a condus administrația locală din Râșca timp de opt ani, pe parcursul a două mandate consecutive de primar, în perioadele 2012–2016 și 2016–2020. Pe lângă funcția de primar, acesta a deținut și calitatea de consilier local în perioadele 2008–2012 și 2020–2024.
Profesional, Ioan Bosânceanu a activat ca medic veterinar, o activitate pe care a desfășurat-o pe parcursul mai multor decenii în zonă. În perioada recentă, respectiv între anii 2022 și 2024, acesta a lucrat în cadrul DSVSA Suceava.
„Cu profundă tristețe am aflat vestea trecerii în neființă a fostului nostru primar, Ioan Bosânceanu, care a slujit comunitatea cu devotament timp de două mandate. Sincere condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis primarul comunei râșca, ionuț andreica.


