A XLII-a ediție a Festivalului „Baia File de Istorie”, un real succes

Ediția de anul acesta a Festivalului „Baia – File de Istorie” a reușit să adune laolaltă întreaga comunitate locală, ce s-a strâns pe esplanada din fața Primăriei pentru a petrece timp de calitate în compania artiștilor invitați.

Ziua de marți, 15 august, a debutat cu slujba înălțătoare de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, continuând cu premierea celor patru familii din localitate, care anul acesta au împlinit 50  de ani de căsnicie.

Alături de primarul Maria Tomescu au fost și senatorii PSD de Suceava, Ioan Stan și George Mîndruță, deputații Mirela Adomnicăi și George Șoldan, precum și subprefecții Cristian Șologon și Florin Sinescu. De asemenea, la frumosul eveniment de la Baia au luat parte și Gheorghe Fron, primarul comunei Cornu Luncii, și Vasile Berariu, primarul comunei Boroaia.

„Evenimentele au debutat cu un simpozion pe teme istorice, iar anul acesta am avut onoarea să lansăm o carte despre doi mari învățători pe care i-a avut Baia, Nicolae Stoleru și Gheorghe Rădășanu, cartea domnului profesor doctor, Radu Florian Bruja. Am avut o expoziție a meșteșugarilor din zonă, în a doua zi, și a copiilor noștri, iar în ultima zi a Festivalului, ne-am adunat cu mic cu mare, așa cum ne stă bine, nouă, celor de la țară, la Biserica «Adormirea Maicii Domnului», biserică monument ctitorită de Petru Rareș. Am văzut foarte mulți oameni frumoși, și tineri și mai puțin tineri, iar noi, Primăria și Consiliul Local, i-am felicitat, le-am urat multă sănătate și putere de muncă în continuare. Din suflet vă doresc să fiți sănătoși, să avem parte de liniște și pace, să ne iubim mai mult și să ne ținem aproape”, a declarat Maria Tomescu, primarul comunei Baia.

Și pentru că Educația este foarte importantă pentru primărița de la Baia, anul acesta, Primăria și Consiliul Local au premiat 86 de elevi, care au obținut rezultate notabile la învățătură și la competiții culturale și sportive. De asemenea, Maria Tomescu i-a premiat și pe cei 15 profesori care fac cinste întregii comunități.

Invitat să ia cuvântul, senatorul PSD de Suceava Ioan Stan a asigurat administrația locală de la Baia de întreg sprijinul său, subliniind că Maria Tomescu merită tot respectul comunității pentru modul în care se implică în dezvoltarea comunei.

„Vreau să-i mulțumesc atât doamnei primar, cât și domnului viceprimar și Consiliului Cocal, pentru organizarea acestui eveniment și pentru invitație. Am fost, suntem și vom fi alături de dumneavoastră, dar dacă dumneavoastră nu munceați, nu s-ar fi realizat nimic aici. Când mă uit împrejur, înțeleg de ce oamenii v-au ales și vă doresc cât mai multe mandate. Distracție plăcută și numai bine”, a declarat senatorul PSD de Suceava Ioan Stan, pe scena de la Baia.

Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a fost și anul acesta la evenimentul de la Baia, chiar de ziua ei de naștere, pe care, de mai mulți ani, o sărbătorește în mijlocul comunității de aici. De altfel, ea a urat La mulți ani, tuturor celor ce poartă numele Sfintei Maria.

„Bună ziua, oameni buni! În primul rând, vreau să urez La mulți ani doamnei primar, de ziua numelui, să vă trăiască primărița și La mulți ani, tuturor sărbătoriților. La fel de important mi se pare să vă felicit copiii care au fost premiați aici pe scenă. Să fiți sănătoși, să vă bucurați de copiii dumneavoastră, să vă aducă numai bucurii și numai împliniri iar aici la Baia să fie mereu sărbătoare. Știu că acest eveniment a început de două zile și vă felicit. De vreo zece ani, vin și-mi sărbătoresc ziua de naștere aici, la dumneavoastră, și am și eu sentimentul că fac parte din comunitatea Baia. Să ne revedem cu bine și la anul”, a transmis deputatul PSD Mirela Adomnicăi.

Senatorul George Mîndruță, a spus, pe scena din centrul comunei, că localitatea Baia s-a schimbat la față în ultimii ani datorită implicării primarului Maria Tomescu.

„Adineauri am fost întrebat cu ce emoții vin la Baia și trebuie să recunosc că sunt multe. Mă bucur să văd că s-au făcut multe schimbări în ultimii ani, sub conducerea unui primar extrem de destoinic și devotat și este dovada vie că atunci când ai voință, ai și cunoștințele necesare pentru a le pune în practică. Vă doresc petrecere frumoasă și o zi binecuvântată”, a spus senatorul George Mîndruță.


Deputatul PSD de Suceava George Șoldan a anunțat că 86 de copii din comuna suceveană Baia vor vizita capitala țării, ca răsplată pentru rezultatele lor școlare deosebite.

Altfel spus, parlamentarul sucevean va asigura, și de această dată, întreaga călătorie pentru toți copiii și însoțitorii lor.

Reamintim că, nu demult, pe aceleași criterii, mai mulți elevi din orașul Cajvana și din comuna Satu Mare au avut ocazia să viziteze Bucureștiul și Parlamentul României, la inițiativa deputatului Șoldan.

„Vreau și eu să fiu astăzi alături de dumneavoastră, o doamnă care mi-a fost alături încă de pe vremea când eram un copil la PSD și m-a ajutat și m-a sprijinit foarte mult. Am vorbit cu doamna primar în urmă cu câteva săptămâni și mi-a spus că va premia copiii care au luat premiul I la școală și pentru că trebuie să investim în tânăra generație, am luat decizia să-i premiem cu o excursie la Parlamentul României, să se bucure de o plimbare în capitală”, a anunțat deputatul PSD George Șoldan.


Comunele Baia și Șeptilici – Republica Moldova s-au înfrățit

 

Ediția de anul acesta a Festivalului „Baia File de Istorie” a însemnat mai mult decât spectacole și asta pentru că primarii Maria Tomescu și Victoria Andriuța au decis ca localitățile pe care le conduc să se înfrățească. Astfel, în cadrul unei ședințe festive a Consiliului Local Baia, comunele Șeptilici din Republica Moldova și Baia din județul Suceava s-au înfrățit.

„Avem câteva ore și ne simțim formidabil în prezența dumneavoastră. Aveți fețele luminoase și inimile calde și vă mulțumim din tot sufletul. Vă felicităm pentru acest eveniment frumos care a ajuns la a 42- a ediție. Astăzi am semnat acordul de colaborare, de cooperare dintre localitățile pe care le administrăm”, a spus Victoria Andriuța, primarul comunei Șeptilici, raionul Soroca, Republica Moldova.

Ziua de marți, 15 august, s-a încheiat târziu în noapte și asta datorită artiștilor invitați, care i-au „ținut în priză” pe cei peste 2000 de oameni prezenți, primarul Maria Tomescu subliniid că ediția de anul acesta a fost una dintre cele mai reușite.

Alexandru Brădățan a deschis șirul spectacolelor cu o horă mare, în care s-au prins iubitorii muzicii populare, aceștia intarcționând permanent cu artistul. Oamenii au răspuns de fiecare dată îndemnurilor interpretului bucovinean, rostind strigături tradiționale.

Pe scenă au urcat și Ansamblul Răzeșii din Baia, precum și tinere talente din comună. Pentru cei prezenți au cântat și Viorica Macovei, Robert Târnăveanu și Călin Brăteanu, alături de Ansamblul Studențesc „Arcanul”.

 

Seara s-a încheiat în compania îndrăgiților artiști Oana Tomoiagă, Andreea Haisan, Paul Ananie și Gabriel Dumitru, care au creat momente de neuitat, fiind aplaudați la scenă deschisă.