Accident ascuns de poliție la Voievodeasa. Un șofer i-a lăsat permisul garanție unui mopedist rănit

Un accident rutier produs vineri, 13 noiembrie, în localitatea Voievodeasa, comuna Sucevița, a ajuns în atenția polițiștilor abia după ce unul dintre cei doi conducători implicați s-a prezentat la spital. Deși mopedistul fusese rănit în urma impactului, cei doi bărbați au decis să rezolve situația între ei, fără să anunțe autoritățile.

Potrivit cercetărilor efectuate de polițiști, accidentul s-a produs în jurul orei 12:05, pe drumul comunal DC 44. Un bărbat de 52 de ani, din comuna Marginea, conducea un autoturism spre centrul localității Voievodeasa.

La un moment dat, șoferul a oprit pe acostament, după care a încercat să întoarcă mașina. Acesta nu s-ar fi asigurat corespunzător și nu ar fi acordat prioritate unui moped condus de un bărbat de 53 de ani, din Voievodeasa, care circula în aceeași direcție.

Cele două vehicule s-au acroșat, iar în urma impactului, mopedistul a fost proiectat mai întâi pe caroseria autoturismului, apoi pe carosabil. Deși purta cască de protecție, bărbatul a suferit leziuni la nivelul feței.

În loc să anunțe poliția, cei doi conducători au discutat la fața locului și au convenit ca șoferul autoturismului să suporte costurile reparației mopedului. Mai mult, acesta i-a înmânat permisul de conducere mopedistului, drept garanție că își va respecta promisiunea.

Ulterior, șoferul l-a transportat pe bărbatul rănit la domiciliu, întrucât acesta nu acuza dureri și nu a dorit să meargă la spital.

Situația s-a schimbat aproximativ două ore mai târziu, când mopedistul a început să acuze dureri la nivelul feței și s-a prezentat la Spitalul Municipal Rădăuți. Medicii l-au diagnosticat cu traumatism cranio-facial, o plagă minoră în zona sprâncenei și o echimoză.

Personalul medical a anunțat Poliția Municipiului Rădăuți în jurul orei 14:42, iar oamenii legii au început verificările pentru stabilirea împrejurărilor accidentului.

Șoferul autoturismului a fost identificat în jurul orei 16:00, pe raza localității Voievodeasa. Ambii conducători au fost testați pentru consumul de alcool, rezultatele fiind negative. Totodată, le-au fost recoltate probe biologice de sânge.

Polițiștii au identificat atât autoturismul, cât și mopedul implicate în accident, ambele prezentând avarii.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.