Accident între o autoutilitară și trenul Galați – Cluj, la Stroiești

În această după-amiază, în jurul orei 14:40, s-a produs o coliziune între trenul IR1830 (Galați – Cluj Napoca) și o autoutilitară, pe raza localității Stroiești.

În autoutilitară se aflau două persoane care din fericire, nu au necesitat îngrijiri medicale. De asemenea, nicio persoană din tren nu a fost rănită.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2.