Accident la Frumosu! Un ATV care semnaliza dreapta a virat la stânga și s-a proptit într-o mașină

Joi, 11 august, la orele 15:30, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112 de către numitul Gelu C., despre faptul că a fost implicat într-un eveniment rutier pe raza comunei Frumosu județul Suceava.

   La fața locului s-a deplasat echipa operativă unde s-a constatat faptul că apelantul, în timp ce conducea autoturismul marca Skoda Fabia, pe Drumul Județean 176, direcția de mers Moldovița-Vama, a observat un autovehicul tip A.T.V. condus de către Angelica M., ce se deplasa către comuna Vama, având semnalizarea dreaptă pornită, motiv pentru care a procedat la depășirea A.T.V.-ului, iar susnumita neasigurându-se a virat la stânga intrând în coliziune cu autoturismul marca Skoda Fabia.

S-a procedat la verificarea in bazele de date a femeii, ocazie cu care s-a constatat faptul că nu este posesoare de permis de conducere pentru nicio categorie auto.

Ulterior s-a procedat si la verificarea în bazele de date ale Poliției Române a vehiculului de teren respectiv a A.T.V-ului, unde s-a constatat faptul că nu este inmatriculat.

În urma discuțiilor purtate cu tatăl femeii s-a constatat faptul că acesta i-a incredințat vehiculul  A.T.V. fiicei sale, în scopul de a se deplasa la stână.

Clor doi conducători în cauză li s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, fiind de acord, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat ambelor persoane.

De asemenea, dat fiind toate aspectele sus-menționate, atât numitei Angelica M.,  cât și numitului Ioan M. li s-a adus la cunoștință că urmează să fie întocmit dosar de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor de „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „Punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, respectiv  „Încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere”.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ,,punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”,  cercetările fiind continuate de către lucrătorii din cadrul Postului de Poliție Frumosu.