Un eveniment rutier soldat cu rănirea unei pasagere s-a petrecut în după-amiaza zilei de vineri, 25 septembrie 2026, pe o stradă din centrul municipiului Suceava. O femeie în vârstă de 59 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale urgente după ce s-a prăbușit pe podeaua unui autobuz de transport public.
Poliția Municipiului Suceava a fost alertată prin apel la numărul unic de urgență 112, la ora 16:46, cu privire la producerea accidentului pe strada Mitropoliei.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că, în jurul orei 16:40, un bărbat de 48 de ani, din satul Valea Glodului, comuna Vulturești, conducea un autobuz marca Otokar pe prima bandă a străzii Mitropoliei, dinspre strada Parcului către strada Ana Ipătescu.
În dreptul Hotelului „Balada”, conducătorul auto a fost nevoit să acționeze sistemul de frânare, deoarece vehiculul care circula în fața sa a încetinit brusc. În acel moment, o pasageră în vârstă de 59 de ani, A. I., din municipiul Suceava, care se afla în picioare, și-a pierdut echilibrul și a căzut violent pe podeaua autobuzului.
La fața locului a intervenit o ambulanță, care a preluat victima și a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Suceava. În urma investigațiilor primare, medicii i-au stabilit diagnosticul de „traumatism șold stâng prin accident rutier”, femeia rămânând internată pentru investigații paraclinice amănunțite.


