Accidentul de ieri din zona Lirei, provocat de un șofer neatent din Cacica

Marți, 27 decembrie, la ora 12.55, Constantin S., de 33 de ani, din comuna Cacica, în timp ce conducea autoturismul VW Golf, pe DN 17, în afara localităţii Păltinoasa, având direcţia de deplasare Suceava către Gura Humorului, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum în curbă la stânga şi a unor preocupări în timpul condusului de natură a-i distrage în mod periculos atenţia, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul, VW Passat, condus regulamentar din sens opus, pe banda 2, de către Gică A., de 35 ani din comuna Răchiţi, jud. Botoşani.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală  a șapte persoane. 

  1. Constantin S., conducătorul autoturismului VW Golf, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, unde, în urma acordării de îngrijiri medicale i s-a stabilit următorul diagnostic: „traumatism prin accident rutier, observaţie fractură femur stâng”. 
  2.  Alexandra S., de 22 ani, pasager pe bancheta mijloc spate a autoturismului marca VW Golf, care a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde, în urma acordării îngrijirilor medicale, i s-a stabilit următorul diagnostic: „politraumatism prin accident rutier, traumatism gambă dreapta”.
  3. O fetiță de 3 ani, pasager pe bancheta dreapta spate a autoturismului marca VW Golf, care a fost transportată la Spitalul Judeţean Suceava, unde, în urma acordării îngrijirilor medicale, i s-a stabilit următorul diagnostic: „traumatism ușor prin accident rutier”.
  4. O fetiță de 11 luni, pasager pe bancheta stânga spate (transportată în scaun pentru copii omologat, însă fără a fi fixată cu dispozitive de siguranţă) a autoturismului marca VW Golf,  care a fost transportată la Spitalul Judeţean Suceava, unde, i s-a stabilit următorul diagnostic: „traumatism prin accident rutier”. 
  5.  Gică A., conducătorul autoturismului, marca VW Passat, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, unde, în urma acordării îngrijirilor medicale, i s-a stabilit următorul diagnostic: „traumatism toraco-abdominal şi traumatism lombar”. 
  6. O minoră de 14 ani, pasager pe bancheta stânga spate a autoturismului, marca VW Passat, care a fost transportată la Spitalul Judeţean Suceava, unde, în urma acordării îngrijirilor medicale, i s-a stabilit următorul diagnostic: „contuzie bazin şi contuzie lombară”. 
  7. Un minor de 11 ani, pasager pe bancheta dreapta spate a autoturismului, marca VW Passat, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, unde, în urma acordării îngrijirilor medicale, i s-a stabilit următorul diagnostic: „contuzionat ușor prin accident rutier”.

Conducătorul auto Constantin S. a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând a i se recolta mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei la Spitalul Judeţean Suceava de către polițiștii Biroului Rutier Suceava.

Conducătorul auto Gică A. fost testat de către lucrătorii Biroului Rutier Suceava cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând a i se recolta mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei la Spitalul Judeţean Suceava de către polițiștiiii Biroului Rutier Suceava.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului, a rezultat faptul că vinovăţia aparţine conducătorului auto Constantin S., care a circulat pe contrasens, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum în curbă şi a unor preocupări în timpul condusului de natură a-i distrage în mod periculos atenţia.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.