Amplă acțiune de împădurire, în cadrul „Săptămânii verzi”, la Valea Moldovei

Peste 300 de elevi ai Școlii Gimnaziale Valea Moldovei, însoțiți de cadrele didactice și de directorul instituției de învățământ, au luat parte marți, 28 martie, la o amplă acțiune de împădurire. La activitate a luat parte și primarul comunei Valea Moldovei, Romică Floriștean, cel care susține educația și este alături de școală de fiecare dată când este nevoie. 

Toți elevii prezenți au fost instruiți de către reprezentanții operatorului economic care se ocupă cu împădurirea respectivei zone. Totodată, copiii au aflat cât timp îi trebuie unui arbore să crească și care este rolul pădurii în viața oamenilor.

Acțiunea de plantare face parte din „Săptămâna verde”, program desfășurat la nivelul unităţilor de învăţământ din sistemul preuniversitar, și are drept scop contribuirea elevilor la prevenirea schimbărilor climatice şi la protejarea mediului şi formarea unor comportamente responsabile în rândul copiilor faţă de mediul înconjurător.

Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie-16 iunie 2023, fiecare unitate educațională din mediul preuniversitar având flexibilitatea să își aleagă o săptămână din această perioadă în care să desfășoare activități legate de schimbări climatice și protecția mediului.