În cadrul campaniei „Vacanță în Siguranță” desfășurată pe perioada verii, polițiștii desfășoară activități preventive și de informare cu minorii, dar în același timp promovează și recomandări pentru părinți cu privire la gestionarea relației părinte – copil, supravegherea minorilor și respectarea drepturilor acestora.
O atenție sporită este acordată modului în care minorii își petrec timpul liber pe perioada vacanței dar și situațiilor în care minorii sunt privați de dreptul la o dezvoltare fizică și psihică normală ca urmare a unor acte de exploatare din partea părinților sau altor persoane.
Săptămânal sunt organizate în diferite zone ale județului acțiuni cu efective sporite fiind vizate ambele componente – prevenirea delincvenței juvenile, consumului de alcool și substanțe interzise, prevenirea plecărilor voluntare, responsabilizarea minorilor dar și combaterea operativă a tuturor faptelor antisociale comise de minori sau împotriva minorilor.
Astfel, în ziua de 07.07.2022, între orele 08.00-15.00, Poliţia Municipiului Vatra – Dornei a organizat şi executat o acțiune în sistem integrat, angrenând efective din cadrul subunităţii, Secţiei 15 de Poliţie Rurală Vatra Dornei și lucrători din cadrul Detașamentului de Jandarmi Vatra Dornei.
S-a acționat pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și victimizării minorilor și prevenirea și combaterea infracțiunilor comise de infractori voiajori și creșterea gradului de siguranță rutieră a minorilor.
Au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale în valoare de 13.315 lei.
Au fost legitimate 56 de persoane dintre care 30 minori și au fost controlate 10 societăți comerciale (în special baruri și terase) în vederea prelucrării personalului angajat cu privire la legislația incidentă care prevede interdicții privind vânzarea de alcool și tutun către minori.
Totodată, în cadrul acțiunii, în jurul orei 09:30, lucrătorii Biroului de Ordine Publică, aflându-se pe strada Republicii din municipiul Vatra-Dornei, judeţul Suceava, au identificat-o pe o femeie domiciliată în municipiul Piatra-Neamț, jud. Neamț, care era însoțită de către un minor în vârstă de 4 ani și practica cerșetoria, prezentând minorul în scopul sensibilizării cetățenilor și obținerii de foloase materiale.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „folosirea unui minor în scop de cerșetorie”, faptă prev. și ped. de art. 215 din Cod Penal, fiind dispuse și măsuri prin D.G.A.S.P.C., confom competențelor.
Acțiuni similare au fost desfășurate și în weekend-ul precedent în zona Rădăuți în contextul organizării Zilelor Rădăuțiului și vor fi desfășurate și în acest weekend în zona Milișăuți cu prilejul Zilelor Orașului.
Principalele forme de violență asupra copilului sunt:
-abuzul: fizic, emoțional, psihologic, sexual și economic;
-neglijarea: alimentară, vestimentară, a igienei, medicală, educațională, emoțională, părăsire;
-exploatarea: sexuală, prin muncă;
-traficul de copii.
Un copil agresat este un copil privat de inocenţă. Durerea, frustrarea, furia şi lipsa de încredere îl vor transforma radical. De cele mai multe ori, pe viaţă! Un copil bătut va crede că violenţa este una dintre feţele relaţiei interumane şi va deveni, la rândul lui, violent. Între bine şi rău, limita este atât de fragilă!
Copiii au dreptul de a fi protejați pentru a nu fi victime ale abuzurilor în familie, școală sau în public. Abuzul asupra copiilor este reprezentat de orice formă de violență fizică sau emoțională la care sunt supuși ori expuși aceștia cu repercusiuni severe asupra sănătății lor mentale și fizice.
Mentalități precum “nu e treaba mea să mă amestec în familia altuia” sau “nu știam că a lovi un copil este o ilegalitate” nu trebuie să existe!
Indiferent de contextul în care se petrece abuzul (în familie, pe stradă, la școală etc.), dacă situația la care ești martor este una de agresiune fizică sau emoțională care pune în pericol integritatea sau viața copilului cu impact traumatic asupra acestuia:
Apelează serviciul de urgență 112 în situații urgente!
Sună la 116 111, numărul Asociației Telefonul Copilului!
Împreună putem să-i protejăm!