Acţiunile companiilor din industria de apărare au crescut puternic în ultimele luni, depăşind cu mult performanţele înregistrate pe ansamblu de pieţele bursiere, în condiţiile în care investitorii mizează pe promisiunile privind majorarea cheltuielilor militare de către guvernele occidentale pentru a putea ajuta Ucraina în războiul cu Rusia, transmite Financial Times.
Indicele MSCI global pentru companiile din sectorul de apărare a crescut cu aproape 30% comparativ cu începutul lunii octombrie, cu 15 puncte procentuale mai mult decât un indicator mai larg care regrupează toate acţiunile la nivel global. Similar, indicele european Stoxx al companiilor din sectorul de apărare şi aerospaţial a crescut cu peste o treime în aceeaşi perioadă.
Potrivit Financial Times, toate aceste creşteri reflectă opinia investitorilor că războiul din Ucraina nu se va încheia prea curând.
„În toamnă a fost o conştientizare că războiul va dura mai mult, că va fi nevoie de mai multă muniţie”, spune Sven Weier, analist la banca elveţiană UBS.
Având în vedere creşterile din ultimul trimestru al anului trecut „credem că 2022 a fost cel mai bun an pentru acţiunile din sectorul apărării din ultimii 40 de ani”, spune şi Robert Stallard, analist la Vertical Research Partners.
Preşedintele SUA, Joe Biden, şi-a exprimat sprijinul pentru Ucraina în cursul acestei săptămâni printr-o vizită surpriză la Kiev. Preşedintele american a promis noi arme Ucrainei, asigurând totodată această ţară de sprijinul ‘neclintit ‘ al SUA în faţa invaziei ruse, scrie agerpres.ro.
Acum producătorii de armament aşteaptă ca guvernele să plaseze noi comenzi.
Cei mai mari investitori în acţiunile din sectorul european al apărării cu expunere pe evenimentele din Ucraina sunt în principal companii americane. De exemplu, opt din primii 10 acţionari de la producătorul german de armament Rheinmetall sunt firme cu sediul în SUA, la fel cum este cazul pentru şapte acţionari la grupul italian de apărare Leonardo şi opt acţionari de la grupul britanic BAE.
Cu toate acestea, există şi analişti care sunt de părere că este puţin probabil ca performanţele solide din ultimul an să se repete. Robert Stallard prognozează că următoarele 12 luni vor fi „o perioadă dificilă pentru sectorul apărării” dat fiind faptul că „o mare parte din veştile bune sunt încorporate deja în acţiunile companiilor din sectorul apărării”. „Dacă perspectiva economică globală va deveni mai puţin negativă”, atunci investitorii ar putea să îşi îndrepte atenţia spre sectoarele mai bine poziţionate pentru a profita de pe urma revenirii, adaugă analistul.
La rândul său, Byron Callan, director la firma de cercetare Capital Alpha Partners, se aşteaptă ca sectorul apărării să se confrunte cu obstacole în acest an, inclusiv constrângeri cu privire la obţinerea de muncitori calificaţi şi materii prime. Multe companii au avertizat deja că problemele de pe lanţurile de aprovizionare le afectează eforturile destinate majorării producţiei. În cazul SUA, disputele cu privire la majorarea plafonului de îndatorare ar putea submina planurile privind cheltuielile cu apărarea, adaugă Byron Callan, potrivit psnews.ro