Acuzată că se droga, lua mită și era „CONSIGLIERE” pentru traficanți, judecătoarea Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava rămâne după gratii

Judecătoarea Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava a primit, joi, o veste proastă din partea magistraților de la Curtea de Apel București, în aceeași situație aflându-se și „Tonici” – Mihai Pînzari -, interlopul suspectat că o „alimenta” pe judecătoare cu mașini, bijuterii și bani, pe lângă excursii și asigurarea protecției, dar și Ciprian Cotoară, acuzat de traffic de influență.

Judecătoarea Ana Maria Chirilă a fost acuzată că devenise, de-a lungul timpului, un „membru al rețelei infracționale” și că, pe lângă informațiile clasificate pe care le oferea cu „generozitate” prietenilor interlopi, transmitea acestora și când trebuie să-și schimbe telefoanele, tocmai pentru a nu fi interceptați.

Judecătoarea a fost reţinută, pe 12 octombrie, de Parchetul General şi arestată preventiv pentru săvârşirea mai multor infracțiuni:

  • folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (2 fapte) şi a infracţiunii de favorizarea infractorului (2 fapte);
  • luare de mită; complicitate la trafic de influenţă; deţinere de droguri pentru consum în formă continuată (5 acte materiale);
  • punere la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, în formă continuată (3 acte materiale).

„Prelungirea pe o perioadă de 30 de zile a arestului preventiv”

Joi, 4 ianuarie 2024, magistrații Curții de Apel București au admis cererea de prelungire a arestului preventiv pentru Ana Maria Chirilă, Mihai Pînzari și Ciprian Cotoară, cei trei urmând a rămâne după gratii încă 30 de zile, între 10 ianuarie și 8 februarie 2024.

Decizia de astăzi nu este, însă, definitive, putând fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

Tip soluție: Admis fond. Soluția pe scurt: În baza art.236 alin.1 ți 2 rap. la art.234 alin.1 C.p.p., admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secția de Urmărire Penală şi dispune:

  1. Prelungirea pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10.01.2024 şi până la data de 08.02.2024 a măsurii arestării preventive a inculpatului PÎNZARI MIHAI (date), arestat preventiv în baza MAP nr.26/UP din data de 12.10.2023 emis de Curtea de Apel Bucurețti – Secția Penală, pentru săvârțirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art.290 alin.1 C.p., rap. la art.6 din Legea nr.78/2000.
  2. Prelungirea pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10.01.2024 şi până la data de 08.02.2024 a măsurii arestării preventive a inculpatei CHIRILĂ ANA MARIA – judecător în cadrul Tribunalului Suceava (date), arestată preventiv în baza MAP nr.25/UP din data de 12.10.2023 emis de Curtea de Apel Bucurețti – Secția Penală, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, prev. de art.12 lit.b teza I ți teza a II-a din Legea nr.78/2000, favorizarea infractorului, prev. de art.269 C.p., folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, prev. de art.12 lit.b teza I ți teza a II-a din Legea nr.78/2000, favorizarea infractorului, prev. de art.269 alin.1 C.p. şi luare de mită, prev. de art.289 alin.1 C.p., rap. la art.7 din Legea nr.78/2000, toate cu aplicarea art.38 alin.1 C.p.
  3. Prelungirea pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10.01.2024 şi până la data de 08.02.2024, a măsurii arestării preventive a inculpatului COTOARĂ CIPRIAN (date), arestat preventiv în baza MAP nr.27/UP din data de 17.10.2023 emis de Curtea de Apel Bucurețti – Secția Penală, pentru săvârțirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art.291 alin.1 din Codul penal, rap. la art.6 din Legea nr.78/2000.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea inculpatului Pînzari Mihai de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.

(…) Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 04.01.2024, ora 14:00”, au decis magistrații de la Curtea de Apel București, scrie gândul.ro.