Adevăratul prefect al Sucevei se numără toamna
În ultima vreme prefecții se schimbă precum piloții care solicită culoar de zbor la Suceava, iar mandatele sunt din ce în ce mai scurte, de la un an, la 6 luni și acum, cel mai probabil la o lună, ținând cont de faptul că PSD-ul va numi înaltul reprezentat al guvernului în teritoriu acolo unde președinții de consilii județene sunt de la PNL.
Și cum social-democrații nu credem că vor găsi vreun membru rătăcit prin podul de la muzeu, cel mai probabil numele viitorului prefect al Sucevei va fi dat de la centru și foarte probabil că va deveni și viitorul președinte al PSD, de când codul administrativ permite și numirea de persoane politice, chiar și cu funcții în partide.
De ce se va întampla așa, e simplu, pesediștii nu mai pot fi conduși de septuagenarul Stan, până și molahul de Cajvana a înțeles asta în trecut, dar nici alte variante consacrate nu prea există pentru preluarea puterii în partid.
Cu alte cuvinte Eugen Bejenariu se va autoproteja, e mult de muncă, plus că alegerile din 2024, în situația mariajului cu PNL, ar putea să nu le aducă mari victorii, riscând să piardă tot în acest fel.
Iar alți pretendenți nu prea mai sunt, primarul Coman de la Fălticeni s-a apropiat mult prea mult, în trecut, de liderul PNL Gheorghe Flutur, la o palmă distanță de centura virtuală, în timp ce Mirela Adomnicăi este exponentul vechii puteri și e la fel ieșită din cărți.
Așadar, ca la jocul copilăriei „țară, țară vrem ostași”, sunt în calificări acum câteva nume, inclusiv de tineri parlamentari, dar și ceva consilieri județeni la primul mandat, care să fie propulsați în înalta funcție dregătorească și care, înzestrați cu frâiele puterii, să preia cândva și Partidul Social Democrat.
În concluzie, vom vedea în scurt timp decizia politică și modul în care se Maximizează vecinii orășeni cu sau fără Blană ai Botoșanei. Cert este că Gheorghe Flutur e iarăși îndrăgostit lulea, de puterea centrală, și va mătura cu orice ocazie partenerii pesediști pentru orice nereușită din cel de al treilea mandat de președinte de consiliu județean, pe principiul de anul trecut: „cine nu-i gata, îl iau cu lopata„!
Redacția ZDB: Shakal o’NUL