Calendarul zilei de 22 ianuarie

În anul 1936 s-a născut George Motoi (d. 4 martie 2015, București), actor și regizor român de teatru. În anul 2004 a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.

1862 – S-a format, la Bucureşti, primul guvern unitar al României, sub conducerea lui Barbu Catargiu.

1934 – A avut loc întrunirea de la Zagreb a Consiliului permanent al Micii Înţelegeri. În cursul întâlnirii, Titulescu, Benes şi Jeftic au discutat, printre altele, problema restabilirii relaţiilor diplomatice ale României, Cehoslovaciei şi Iugoslaviei cu URSS.

2001 – A murit, la Paris, editorul Constantin Tacou, nume cunoscut al diasporei culturale româneşti din Franţa. Tacou a fost în ultimele decenii conducătorul renumitei Edituri l Herne, unde au apărut de-a lungul timpului celebrele Cahiers de l’Herne, dedicate unor mari nume sau teme ale culturii europene (Heidegger, Eliade, Jung, Schopenhauer, Borges, Yeats, Malraux, Rimbaud, Musil etc).

2008 – A încetat din viaţă Ştefan Niculescu, academician, compozitor şi muzicolog, membru titular al Academiei Române (n. 31 iulie 1927)

2012  – A încetat din viaţă regizorul de teatru şi televiziune şi scenaristul Tudor Mărăscu; a creat aproximativ 60 de spectacole de teatru, printre care se numără: „Adio, Europa!”, „Doamnele domnului Caragiale”, „Doi pe o bancă”, „Dulcea pasăre a tinereţii”, „Harvey”, „Hitler al XVII-lea”, „Omul cu mârţoaga”, „Ondine” şi „Pădurea” (n. 10 noiembrie 1940)