Cunoștem bine media suceveană, iar dacă am fi nevoiți să dăm un anunţ plătit, cu siguranţă că, funcţie de publicul ţintă, am apela la cotidianul “Monitorul de Suceava” (are şi televiziune prin net, şi un site, cu sute de mii de cititori, lunar), la “Crai nou” sau la “Obiectiv de Suceava”, dacă nu cumva la “Jupânu” sau ”SuceavaLIVE”, săptămânale pe gustul nostru, primul având şi cel mai vechi şi mai bun post de radio din Suceava, “Top 91”. Dacă am avea nevoie de un anunţ pe televiziuni, cu siguranţă că am apela la “Intermedia” sau ”NEst TV”, pentru că tinerii jurnaliști Cătălina Biholar și Alexandru Covașă au izbutit să închege echipe mediatice diverse şi cu adevărat profesioniste, în faţa cărora ne închinăm cu respect. Numai că, Noi, Ziarul Ducatu’ Bukowina al SuceavaLIVE, atunci când vrem să comunicăm un fapt (de regulă… mai rar), nu avem nevoie decât de acest site, care, datorită celor vreo 90.000 de materiale diverse (de la jurnalism, la studii, recuperări de memorie contrafăcută şi umor, de la live-uri de actualitate la muzică medievală și rock, de la politică la social, etc.), pe care le-am publicat până acum, are o incredibilă audienţă, însemnând un impact de cca. 1.000.000 de cititori pe lună. Numai că niciodată nu ne-am gândit să facem din acest site o afacere publicitară (cea pe care o avem de la Google este poziţionată discret, în susul şi în josul paginii, fără agresivităţi, în ciuda faptului că prezintă uneori informaţii de mare interes).
*
În urmă cu ceva timp, însă, din pură întâmplare, nimerim peste anunţurile de licitație ale Centrului Cultural Bucovina al Consiliului Judeţean Suceava de atribuire a unor servicii de tipărire carte și organizare evenimente culturale, din care aflăm că nu cărțile scrise de prestigioși istorici sau publiciști vestiți ai Bucovinei sunt vârfurile culturii judeţene, la care ar apela orice om cu scaun la cap, care trebuie să-şi facă ştiută o scriere ori o monografie locală, ci ”cărțile” plagiate, falsificate și mistificate ale doi impostori ai culturii locale – domiciliați în Suceava şi Cluj-Napoca, Ion (Gîză) Drăgușanul şi, respectiv, Andrei Teodor Drăgușanul. Doi impostori care, practic, nu există în cultura adevărată suceveană, dar care au luat, din banii dumneavoastră, 1.600.000 Euro pe care i-au folosit discreționar, bani ai proiectelor culturale publice ce echivalează cu bugetul propriu al câtorva primării de oraș din județul Suceava.
*
În ultima vreme, am văzut pe biroul şefilor noștri un print-screen după o fiţuică penibilă, de pupat în fund PDL-PNL, numită “dragusanul.ro” şi nu mai ştiu cum, dar nu i-am dat importanţă. Cică editează fiţuica aia, în ethernet (de s-ar gălbeni de pudoare chiar şi postacul PNL Maestru sau Meșteru’ sau cum îl cheamă), impostorul Drăgușanul Ion din Suceava, de la Centrul Cultural Bucovina, dar, căutând informaţii pe net, încă n-am aflat mai nimic adevărat, neplagiat ori nefalsificat. Aşa că o să mai căutăm.
*
În schimb, despre suceveanul (mai nou, cu un pas la Cluj) Ion Gîză Drăgușanul, cu operă și site înfiinţat pentru a primi pomana porcului licitativ PNL– pardon: C. J. Suceava, aflu că are o întregă OPERĂ “on line” şi “life” plagiată și mistificată, publicată și pe dragusanul.ro, pe care iute mă pun s-o caut, ca să o vizionez, adică să o citesc. Şmecheră mare, care ameninţă cu integritatea drepturilor intelectuale (orice analfabet abuzează, astăzi, de “drepturi de proprietate intelectuală”), abramburica asta .ro postează filmuleţe și articole nătânge de propagandă O-D-P (operă-defăimare-politică), adică, a operei plagiate și carierei lui Drăgușanul la stat – defăimări ale unor simboluri, personalități și instituții, chiar și a C.J. Suceava – politica șefilor săi din PSD-PDL-PNL, dar, doar abia din aprilie 2013 Click AICI!:
*
Şi nu o să vină să credeţi: pe această inexistentă bază minimă cultural-jurnalistică a lui Drăgușanul (impostor fără studii-diplome, fără perfecționări-profesionalizare-cunoștiințe dobândite cu acte, fără atestate-apartenență profesională, fără acreditări-autorizări ale unui corp profesional, etc.) și pe această aparenţă de site cultural-jurnalistic, livrează Drăgușanul imposturi grele, despre opera, viața și cariera sa contrafăcută, dar şi minciuni ori defăimări despre alte personaje, actuale sau istorice, opere literare, de artă, religioase, etc. De ce, tovarăși drăgușani? Nu mai bine lăsăm, împreună cu Universitatea, Ministerul Culturii și Arhiepiscopia să se toace cultura și religia nimănui pe tămâia cuvioşilor, decât pe banditismul vostru, tămâia voastră de tâlhari?
*
*
Ce pot afla sucevenii, din bugete de un milion șase sute de mii de Euro, de la pseudo-site-ul dragusanul.ro și din proiectele plagiate, mistificate și agramate? Pot afla că auspicii=ospicii sau pertractările=petreceri, că bucovinenii sufereau de „febra fetei”, nu de tifos, ascultă numa’ kolomeici cântate de lăutari hasidici, din ăia agreați doar de răzeși și huțani. Că te poți prevala de Pacea de la București și-ți poți mări Bukowina ta și la Mereni ori după Sasca, că poți trece ca bejenar merean spre Ardeal, pe șeaua Tihuței, să te duci la Cluj, la Andi, și să ”ți-o bagi” în așa Bucovină proastă, nepusă pe hartă, și plină de inculți. Cam de astea scrie promotorul bucovinean de “mândrie populară”, de când capu’ nu-i prea mai merge (ce-i aia, penibilule? dar “febra fetei”?), iar astfel de penibilități costă câte o leafă medie pe economia naţională, acordată de la buget, lună de lună, plus bonusuri și premii speciale pentru ”munca asiduuă” în plagiat, depusă, mai mult, de acasă.
*
Ce mai aflăm, din un milion șase sute de mii de Euro tocați pe proiectele discreționare ale lui Drăgușanul, plătiţi din impozitele noastre? Aflăm ceea ce deja ştim, din informaţiile tratate pe larg – şi pe aproape GRATIS! – de “Monitorul de Suceava”, “Crai nou”, “Obiectiv”, “Jupânu”, ”SuceavaLIVE”, “Intermedia”, ”BucovinaTV”, ”PlusTV”, ”NEst TV Channel” şi de toate posturile de radio din teritoriu: că Flutur a ars gazul la Hora Bucovinei ori Nechifor a cheltuit un miliard de Ziua Bucovinei, că Lungu face sarmale iar Ursu e obligat a fi prieten cu Drăgușanul. Dar aflăm și dixit-uri á la Gâză, gen… ÎPS sa Pimen este Satana, masono-securist plin de ură și lacom, superiorii lui Drăgușanul sunt corupți, Filip cu Varvaroi și familia lui Drăgușanul petrec la stână la Corlata (folosindu-se de microbuzul instituției), dar și că CCB e plin de panarame inculturale bune doar de mâncat, băut și, probabil, iubit (à la Varvaroi&Comp), s.a.m.d.
*
Că se fură, prin intermediul unor ageamii în ale culturii, din cei 1.600.000 Euro, ne deranjează şi nu prea: toţi fură, în ţara asta, şi nimic nu-i va potoli.
*
Că li se face, în baza “portretului robot” al caietului de sarcini ( probe Click AICI! sau AICI! sau AICI!), o mare nedreptate unor scriitori ai Uniunii scriitorilor sau agenților economici de prestigiu din Suceava, nu ne deranjează deloc. În fond, dacă mai fac cultură, tipografie, promo, organizare de evenimente, etc, de ce nu pun singuri mâna pe bardă? De ce nu se solidarizează împotriva tâlhăriei, prin care li s-a luat ceea ce li se cuvenea?
*
Că se promovează, din banii publici, cea mai nătângă impostură, asta cu adevărat ne deranjează, iar drept dovadă, o să ne ducem investigaţia până la capăt. Aşa că, vom reveni (unde nu dă peste noi norocul să ne dea “ăştia” în judecată, pentru că am cere judecarea în penal şi ar scoate procurorii tot puroiul la iveală!).
*
Phiii!… Am scris draqușanul.ro cu un Q!
O să repar cu o erată, după ce o să împrumut un G de la draGușaNUL.
Materialul de până aici a fost o replică fidelă a ”capodoperei” lui Ion Drăgușanul din articolul Click AICI! “Aici sunt banii dumneavoastră!”, doar că, abia acum, avem personajele corecte.
Oare, omul nu o fi sociopat? S-a întrebat cineva, când spune Drăgușanul adevărul și când nu? Când are dreptate? Când minte, când falsifică ori mistifică, ori când se decompensează datorită defectelor și lipsurilor din educație?
Normal ar fi ca, în continuare, să vorbim despre alte fapte de spionaj și trădări (…ai?), de corupție, de plagieri din opere, falsificări și mistificări de istorie națională decontate din bugetul public al Consiliului Județean Suceava, dar ne este greață, momentan! Plus că, mai facem o pauză, ca să vedem ce-cine-cum mai cercetează… și apoi să le dăm peste nas!
Însă, putem vorbi, cu mare relax, despre Flutur și incendiul de la CJ Suceava, dar și despre aceste aspecte ne e cam greață, dixit… presa cea profy emanând deja o diarie de suficiență și știință, de scenarii și guilty & collateral damage.
”Mă-ntreb: N-o fi prea mare
Atâta efort azi oare?
Dar dacă-i iar un mărțișor
Pentru vreun alt impostor?”
Mai putem vorbi despre …altele, spre exemplu, de cum se prăjește tot pe unde trec unii politicieni care-și fac notorietate și bani din calamități (gripă aviară, inundații, incendii, furtuni și păduri la ras, resurse minerale și contrabandă ca afacere de partid – astea tot la calamități sunt incluse!!!, etc…), dar tot greață ne este, tot momentan.
Ai…?! da ce greață avem…de vărsăm în toaleta lu’ Maitreyi și halim murături acre să ne revenim!
Însă, nu putem să nu difuzăm o scurtă opinie, nu știm dacă e și isteață, fiind de pe net greblată, în contextul în care cheltuielile cu personalul neeficient și investițiile în mizerii culturale imorale aducătoare de voturi puține se fac în detrimentul consolidării, restaurării, conservării și protejării PATRIMONIULUI existent.
Iar aici vorbim nu doar despre cheltuielile neoportune cu plagiatul la pensie ori cu urinatul Cetății de Scaun a Sucevei Sfântului Ștefan și alte bazaconii așa-zis culturale, ci vorbim și de nerestaurarea ruinelor Curții Domnești, de demararea unui proiect imbecil de jenant (în această formă) cu Sala Unirii a CJ Suceava, de fețuirea nejustificată a fostei clădiri a CMJ care stă să cadă la primul cutremur, de multe SF-uri aiurea – adică studii de fezabilitate, etc.
Dar… iată și scurta opinie:
„Important este ca Președintele Consiliului Județean Suceava și Prefectul să-și poată continua cariera politică, altfel clădirea Palatului Administrativ era doar o biată urmă în patrimoniul cultural al județului.
Și toate cu prefect expert în conservare, evident că a patrimoniului politic. Vinovată e clădirea că tace!” (Beni A.)
Domnului Ionică:
”Tu n-ai făcut cărți și cultură,
Ci bani – în orice conjunctură,
Ai jecmănit prin șantaj și cu ură
Bugete și buzunare, scursură!”
Atunci când vă apucă mila ori lehamitea, amintiți-vă, vă rugăm frumos, de politically correct și atacurile suburbane la adresa unor doamne, domni, ierarhi bisericești, instituții, simboluri naționale – Click AICI!. O listă ce se va actualiza pe parcursul investigațiilor noastre!
→ Reamintim că articolele din rubrica ”Bukowina lui Invers” a Ziarul Dukatul Bukowina nu se adresează tuturor inculților și impostorilor, drept urmare vă invităm să părăsiți site-ul imediat ce începeți să constatați că sunteți manipulați ori vă izbiți frontal de un material prea minor pentru Dvs. Vă recomandăm să nu vă stricați calitatea vieții cu noi!
Pentru cei care cred că suntem niște impostori mediatici Click AICI!, pigmei ne-jurnalişti care se nutresc cu banii altora, şmecheri vag alfabetizaţi în pseudo-studii superioare, slugoi nepricopsiți, ratați ai Sucevei ori pleava submediocrităţii sucevene, și vor să pună mâna pe bardă, deranjați fiind, de ceea ce apare pe un amărât de site pe care nu-l citește nimeni Click AICI!, vă informăm:
- Ziarul Ducatul Bukowina (departament a SuceavaLIVE) invită toate persoanele care apar în materialele noastre de investigații să trimită un drept la replică ori puncte de vedere la sediul redacției sau pe adresa de mail [email protected] în cazul în care consideră că anumite aspecte referitoare la domniile lor nu sunt adevărate ori conforme cu realitatea.
- Pentru încurajarea și stimularea schimbului de opinii cu persoanele supuse investigațiilor noastre jurnalistice, vă anunțăm pe această cale că, dacă considerați necesar a avea un drept la replică transmis live, ne-am rezervat și spațiu de emisie la un post regional de televiziune, în zilele de luni și joi în intervalul orar 20,00-21,30. În cadrul acestor emisiuni dedicate anchetelor noastre va participa, pe lângă moderator, și un reporter al Ziarul Ducatul Bukowina.
- Telefon contact ZDB pentru programări în emisiuni: +40750.838.231
Fiți cu ochii pe Noi, pentru că noi vi-i deschidem!
”unii citesc și adorm.
alții citesc și se trezesc…”
Cu sprijinul: Mugur Ciumică, Marian Theresia Augusta
…și colectivul tehnic al Ziarului Ducatu’ Bukowina LIKE!