Un șofer de autobuz a fost amendat cu 6.000 de lei de polițiștii din Gura Humorului, după ce a fost prins transportând 42 de persoane fără să le elibereze bilete sau legitimații de călătorie, deși pasagerii au declarat că au plătit pentru transport.
Controlul a avut loc marți, 3 noiembrie, în jurul orei 14:34, în cadrul unei acțiuni organizate de polițiștii rutieri pentru verificarea legalității transportului de persoane și creșterea siguranței rutiere în sezonul rece.
Oamenii legii au oprit pentru verificări un autobuz în orașul Gura Humorului. La volan se afla un bărbat care transporta 42 de pasageri, fără să le fi eliberat documente care să ateste plata călătoriei.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat încălcarea prevederilor legale privind transportul rutier de persoane și au aplicat o amendă contravențională în valoare de 6.000 de lei.
Acțiunile de control au vizat și verificarea stării tehnice a vehiculelor, precum și respectarea regulilor de circulație în condițiile specifice sezonului rece.


