Primul laborator de produse anabolizante din România a fost descoperit de anchetatori, fiind făcute 15 percheziţii în ţara noastră şi 22 în Republica Moldova. Unsprezece persoane vor fi duse la audieri.
Poliţia Română şi DIICOT au transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că s-au făcut 15 percheziţii domiciliare, în judeţele Iaşi, Bacău, Bucureşti, Constanţa şi Sibiu, în vederea destructurării unui grup infracţional organizat, specializat în fabricarea şi comercializarea în spaţiul Uniunii Europene de substanţe anabolizante, scrie news.ro.
Simultan, pe teritoriul Republicii Moldova, procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, împreună cu ofiţerii Departamentului Antifraudă şi Conformare al Serviciului Vamal, au făcut 22 de percheziţii domiciliare, în baza unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă cu autorităţile judiciare moldovene, încheiat cu sprijinul EUROJUST.
“În cauză s-a reţinut că mai multe persoane cu dublă cetăţenie română/moldovenească ar fi constituit, în a doua jumătate a anului 2021, un grup infracţional, specializat în fabricarea de produse care conţin substanţe dopante cu grad de mare risc. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate, a fost descoperit primul laborator de produse anabolizante din România”, se arată în comunicat.
Sursele citate menţionează că 11 persoane vor fi duse la audieri, la sediul DIICOT Iaşi, scrie psnews.ro.