Angelica Fădor, noul președinte al Organizației de Femei Liberale din județ

Vineri, 21 octombrie, la Gura Humorului, în prezența a peste 400 de doamne din județul Suceava, a avut loc Conferința de Alegeri a Biroului Județean al Femeilor Liberale Suceava.
La eveniment au participat, președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, deputat Ioan Balan, ministru, Constantin-Daniel Cadariu, deputat Bogdan Gheorghiu,  Lidia Constantinescu, OFL Bucuresti, deputat Cristina Traila,  Alina Apostol – primarul comunei Ciortesti, Tina Cristea – președinte OFL Bacău și Mirela Sauca, președinte OFL Botosani.
 În urma alegerilor care au avut loc, deputatul Angelica Fădor  a primit mandatul de a reprezenta femeile liberale din Suceava din funcția de președinte.
 „Îmi doresc ca împreună cu doamnele liberale, să îmbunătățim percepția asupra organizației de femei, să demonstrăm că suntem capabile să o ducem la următorul nivel, să trecem de la analize și dezbateri ale problemelor femeilor, familiei și copilului, la acțiune, la o implicare mai relevantă în societate, împreună cu cetățenii și pentru ei.
Cred în unitate, cred în solidaritate, cred că împreună înseamnă mai puternic decât separat.
 Vă mulțumesc tuturor pentru încrederea acordată și vă invit, pe toate, să facem echipă împreună, să dăm viață visurilor noastre cele mai îndrăznețe, înțelegând că doar dăruind, dobândești”, a transmis Angelica Fădor.